Într-o intervenție telefonică la Romania TV, Raluca Boboc, fosta consilieră a lui Traian Băsescu, susține că deține documente din 2013 și 2016 care ar demonstra colaborarea lui Crin Antonescu cu „sistemul de forță” și trădarea USL.
Raluca Boboc lansează acuzații grave într-o intervenție în care face referire la presupuse documente interne provenite de la Administrația Prezidențială. Potrivit acesteia, Antonescu ar fi negociat încă din primăvara lui 2013 cu un general de patru stele din serviciile de informații, în vederea ruperii USL și predării PNL către „sistem”.
„E un document din 2013 în care scrie negru pe alb: Crin Antonescu urma să-l trădeze pe Victor Ponta, să rupă USL-ul și să livreze PNL-ul sistemului. În 2016 apare un alt document care detaliază pașii pentru ca Iohannis să ajungă candidat la prezidențiale”, a spus Boboc.
Trei întrebări cheie adresate de Raluca Boboc lui Crin Antonescu:
- Cu ce general din serviciile de informații a negociat, începând din primăvara lui 2013, trădarea USL și predarea PNL?
- Cu ce a fost șantajat pentru a scoate PNL din alianță?
- A fost șantajat cu dosarul de la CNSAS sau există alte „schelete în dulap”?
În acest context, în care ies la iveală tot mai multe informații despre negocierile obscure dintre politicieni și „sistemul de forță”, nu putem să nu ne întrebăm: a fost șantajat și Klaus Iohannis să candideze la alegerile prezidențiale din 2014?
Raluca Boboc susține că există documente privind pașii prin care Klaus Iohannis a fost propulsat drept candidat la prezidențiale. În această lumină, având în vedere și existența dosarelor problematice privind casele lui Klaus Iohannis, rămâne întrebarea firească: a fost Iohannis șantajat cu dosarul caselor pentru a candida? Sau există și în cazul său alte „schelete în dulap” despre care nu se vorbește public?
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News