Skip to content
Europa

VIDEO Cristian Bușoi, după negocierile privind Dosarul Stocării Gazelor: Avem un acord care ne oferă garanția că toți cetățenii vor avea suficient gaz pentru a trece iarna

Facebook/Cristian Busoi

„Parlamentul European ne-a încredințat mie și Comisiei ITRE, pe care o conduc, sarcina să negociem un Act Legislativ crucial pentru siguranța energetică a UE. Este vorba despre Dosarul Stocării Gazelor (Gas Storage)”, a anunțat europarlamentarul liberal Cristian Bușoi.

”După ore întregi de negocieri cu Consiliul și Comisia, iată că avem astăzi un acord care ne oferă garanția că toți cetățenii și toate companiile europene vor avea suficient gaz pentru a trece cu bine peste iarna viitoare.

Legislația pe care am convenit-o și care va intra în vigoare luna viitoare, ne asigură că depozitele de gaze vor fi umplute la cel puțin 80% din capacitate până în noiembrie, țintind spre 85% și de anul viitor vom avea în depozite gaz la o capacitate de minimum 90%.

Mai mult de atât, Acordul la care am ajuns demonstrează voința instituțiilor UE și a statelor membre de a acționa împreună, solidar, pentru a consolida reziliența și pregătirea UE împotriva amenințărilor externe.

Înțelegând gravitatea situației generate de războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei, am introdus o procedură de certificare. Fiecare operator de înmagazinare va trebui să demonstreze că nu reprezintă un pericol pentru securitatea noastră de aprovizionare sau pentru securitatea noastră națională dacă dorește să-și păstreze dreptul de proprietate asupra depozitării menționate”, a scris Cristian Bușoi pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *