Invitat joi în emisiunea Puterea Știrilor, social-democratul Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru, a explicat cum s-a ajuns la actualul calendar al alegerilor prezidențiale și parlamentare.
Amintim că PSD și PNL au anunțat că alegerile prezidențiale și cele parlamentare vor fi intercalate. Astfel, primul tur al prezidențialelor va fi pe 24 noiembrie, urmat de alegerile parlamentare pe 1 decembrie, apoi turul 2 al prezidențialelor pe 8 decembrie.
Cum a renunțat PSD la ideea de a organiza alegeri în septembrie
„Am făcut acele consultări, premierul Ciolacu s-a consultat cu toate partidele care au reprezentanți în Parlamentul României și au fost două concluzii: toate partidele au fost de acord ca aceste alegeri să fie făcute la termen, dar suplimentar au dorit ca alegerile prezidențiale să fie făcute separat de alegerile parlamentare și atunci s-a ajuns aici. Noi am spus de la început: inițial, în prima discuție pe care am avut-o în coaliție, propunerea noastră a fost ca alegerile să se facă în lunile noiembrie-decembrie, în jurul acestor date. Ulterior s- zis că nu suntem de acord, că vom avea aceste alegeri în septembrie.
Am înțeles punctul de vedere al tuturor celor care au fost invitați la consultări și bineînțeles că decizia a fost luată de comun acord. Cred că suntem suntem bucuroși că am reușit să terminăm aceste discuții în cadrul coaliției și să luăm o decizie de comun acord care a fost acceptată de toată lumea. În niciun caz nu a fost la un pas coaliția să se rupă. Este adevărat că au fost aceste discuții care s-au derulat pe parcursul mai multor întâlniri, dar noi, cei din Partidul Social Democrat, și sunt sigur că și cei din Partidul Național Liberal au înțeles responsabilitatea încă din noiembrie 2021. Aceste discuții pe care le-am avut în contradictoriu nu puteau duce la o rupere a coaliției”, a declarat Florin Spătaru, în direct la Puterea Știrilor.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News