VIDEO Cum vrea ministrul Muncii să schimbe Programul național FIV: Va fi extins și finanțat din bani europeni

Sursa foto: ASSMB

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat în emisiunea Puterea Știrilor că programul național de fertilizare in vitro (FIV) va continua și va fi extins în 2026, urmând să fie finanțat în mare parte din fonduri europene. Oficialul a prezentat cifre actualizate, a vorbit despre presiunea constructivă a societății civile și a explicat direcțiile de dezvoltare ale programului.

Conform ministrului, interesul este masiv:

•4.817 dosare depuse

•2.324 dosare în analiză

•871 contracte trimise către beneficiari

•400 contracte deja semnate

 

Program extins și finanțat din bani europeni

În 2026, Ministerul Muncii își propune:

1.Mai multe fonduri și mai mulți beneficiari

2.Trecerea parțială a finanțării pe fonduri europene

 

„De anul viitor, fondurile vor fi parțial, probabil în mare măsură, din bugetul european. Este un exemplu extrem de concret al modului în care banii europeni produc un impact direct – se nasc copii datorită acestui program.”
„Este o procedură costisitoare. Sunt oameni care își doresc foarte mult un copil și nu reușesc altfel. Unii fac credite, alții încearcă de mai multe ori. Este o miză de viață, nu doar o politică publică.”

Obiectivul principal pentru 2026: creșterea numărului de beneficiari

Întrebat dacă valoarea finanțării per cuplu va crește, ministrul a explicat că prioritatea este extinderea accesului:
„Nu ne-am gândit la majorarea sumei. În primul rând vrem cât mai mulți beneficiari. Vom epuiza toți banii din acest an. Dacă aveam mai mulți, îi foloseam.”
Totuși, Manole a arătat că, în viitor, programul ar putea introduce o diferențiere socială:
„Un cuplu cu venituri mici ar putea primi în continuare 100% finanțare, iar un cuplu cu venituri mai mari un procent important, dar nu integral. Cei cu venituri peste medie pot face un efort suplimentar, pentru a ajunge la cât mai mulți beneficiari.”

Autor

  • Redactor-șef PS News,
    coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: