Analistul Dan Dungaciu a afirmat că în prezent se încearcă demitizarea istoriei naționale și mitizarea istoriei europene.
„Atâta vreme cât nu se va găsi ceva ca să îndeplinească funcțiile pe care le îndeplinește națiunea și identitatea națională, acestea nu vor dispărea. Acestea au legătură cu un soi de așezare existențială a indivizilor pe acest pământ, un tip de viziune despre continuitate, ce lași în urmă. Ceea ce se încearcă acum este demitizarea istoriei naționale și mitizarea celei europene. Este un proces ideologic la care asistăm și la care suntem obiectul lui, mai puțin subiectul”, a declarat Dan Dungaciu.
După 30 de ani de globalizare, trebuie să ne deglobalizăm și nu știm cum să o facem, a mai afirmat Dungaciu.
Fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fost consilier prezidențial pe probleme de integrare europeană la Președenția Republicii Moldova, actualmente profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Sociologie a Universității București, coordonatorul masteratului de Studii de securitate al aceleiași universități, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu“ din București, președintele Fundației Universitare a Mării Negre, Dan Dungaciu este unul dintre cei mai apreciați sociologi și politologi din spațiul public românesc.
În prima parte a dialogului la podcastul Pe drept cuvânt, s-a discutat despre ciocnirea dintre identitatea națională și identitatea europeană: când și cum s-au format identitățile naționale, pe ce anume se sprijină identitatea națională, cum a apărut ideea identității europene și de ce nu freamătă nimeni în fața drapelului UE? Apoi s-a vorbit, despre noua ordine mondială care se conturează, despre crizele actuale ale geopoliticii, despre alegerile din SUA, despre polarizarea societății americane și despre democrația americană, despre neajunsurile postmodernismului dominat de ideologiiile și politicile „woke“, pentru ca în final discuția s-a concentrat pe direcția pe care urmează să o ia Republica Moldova.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News