Invitat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, sociologul Dan Jurcan, director de cercetare IRES, a vorbit despre alegerile prezidențiale din mai, le ce să ne așteptăm în ce privește prezența oamenilor la vot și despre felul cum se poziționează candidații.
„Dacă ar fi să ne luăm după sondajele de acum, cam 60-65% dintre români spun că în mod sigur sau probabil sigur vor merge la vot. În general însă, intenția de a participa la vot este mult mai mare decât comportamentul efectiv. Depinde foarte mult și de miza alegerilor, iar dacă se creează un fond emoțional și o miză publică serioasă, atunci mobilizarea la vot va fi destul de mare. Da, ne putem aștepta ca cel puțin votanții, vă spuneam că de fapt dacă e să discutăm despre Călin Georgescu, cam 65% din voturile pentru acesta veneau din zona AUR. E de așteptat ca cel puți votanții AUR să se prezinte într-o măsură mare la vot”, a afirmat sociologul.
De asemenea, a mai adăugat acesta, e posibil ca cei 35% care vin dinspre celelalte partide, sau din zona celor indeciși, să nu se prezinte la vot, întrucât nu se simt reprezentați de niciunul dintre candidați.
„În același timp însă, este posibil ca unii să se reorienteze spre alți candidați cu un mesaj suveranist, cum este Victor Ponta. De partea cealaltă, a candidaților, să spunem, pro-europeni, și aici mă refer special la Crin Antonescu și la Nicușor Dan, e de așteptat să avem o prezență ridicată în măsura în care șansa de câștig a unui candidat suveranist va fi percepută ca o amenințare pentru, stilul de viață, pentru valorile în care cred cei cu opțiunea pro-europeană a României. Deci în situația în care le-ar simți în pericol, în mod sigur, ăsta ar fi un factor motivator suficient pentru a-i scoate la vot”, a explicat Dan Jurcan.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News