VIDEO Daniel Constantin: Partidul Național Liberal își mobilizează întotdeauna electoratul în momentele-cheie

Daniel Constantin, invitat Puterea Știrilor 30.10

PNL, prin liderul său, și-a exprimat dorința de a forma o majoritate cu partidele din dreapta eșichierului politic, spune deputatul Daniel Constantin, însă este prea devreme deocamdată pentru a face planuri în acest sens. În ce privește preferințele electoratului după cum arată sondajele de opinie, Partidul Național Liberal este un partid care reușește să-și mobilizeze electoratul în momentele cheie, a afirmat acesta, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

„Cred că suntem într-o perioadă în care sondajele, din punctul meu de vedere, nu reușesc să cuprindă realitatea din teren. Dacă activul de partid reprezentat de 135, dacă nu mă înșel, de primari ai Partidul Național Liberal, va fi mobilizat, cu siguranță scorul nostru va fi peste ceea ce vedeți în aceste sondaje de opinie și vom încerca, așa cum a spus domnul Ciucă, să formăm un guvern care să implementeze în principal programe de dreapta. Sper să reușim acest lucru”, a completat liberalul.

Legat de promisiunea de a nu mai guverna alături de PSD, deputatul este de părere că aceasta are la bază o dezamăgire față de colaborarea de până acum cu partidul reprezentat de Marcel Ciolacu.

„Sigur că a fost o guvernare necesară la momentul respectiv pentru a asigura stabilitatea, fiind într-o zonă la granița conflictului și atunci cred că anumite obiective, cel puțin pe plan extern, din punct de vedere economic, de stabilitate, cred că au fost atinse. Numai că atunci când vorbim de valori democratice, am simțit că dezamăgirea este una foarte mare. Domnul Ciucă, așa cum probabil că încep să-l cunoască foarte bine și cetățenii, este un om cu principii, un om care își respectă cuvântul. A existat această experiență care a funcționat până la un anumit moment dat, dar care a eșuat într-un mod așa cum l-ați văzut și dumneavoastră și eu cred eu că marea supărare nu a plecat neapărat de la ceea ce s-a întâmplat la Curtea Constituțională în cazul Șoșoacă, ci la modul în care s-au raportat cei din Partidul Social Democrat la acest lucru care poate crea un precedent periculos pentru democrația românească”, a explicat Daniel Constantin.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: