Recent, cei mai mulți dintre noi am primit o serie de facturi pe minus, după care altele cu sume destul de mari, justificate printr-o recalculare pentru a reflecta prețul real.
„Este vorba despre o componentă introdusă printr-o hotărâre de guvern dată de Ministrul Energiei în luna aprilie 2024. Autoritatea de reglementare a trebuit să facă o normă metodologică, am făcut-o și am implementat-o începând cu data de 1 octombrie. Ulterior, Parlamentul a modificat legea undeva pe 17 decembrie, s-a publicat în Monitorul Oficial pe 20 decembrie. Noi am venit cu un ordin și am suspendat norma în aceeași zi în care Parlamentul a publicat modificarea legislativă în Monitorul Oficial. Este vorba despre o componentă care este de aproximativ 0,018 bani, sper să nu greșesc, pe kWh, deci este o sumă foarte mică pe care furnizorii trebuie să o elimine din facturi. Modalitatea prin care o elimină din facturi este aceea de a storna factura inițială și o a emite încă una fără această componentă”, a explicat George Niculescu, președintele ANRE, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News