VIDEO De la cursa cu deficitul la maratonul PNRR. Dragoș Pîslaru: „Mai avem 11 luni de zile să implementăm tot!”

 

Ministrul Dragoș Pîslaru detaliază eforturile Guvernului de a evita suspendarea fondurilor europene din cauza deficitului bugetar excesiv și avertizează asupra provocării majore de a implementa PNRR-ul într-un termen extrem de scurt.

România are cel mai mare deficit din UE (9.3%), iar sarcina imediată a Guvernului Bolojan a fost aceea de a prezenta Comisiei Europene un plan credibil de ajustare fiscală pentru a evita o sancțiune severă, respectiv suspendarea fondurilor.

„Nu, nu am împus impus noi ținta. 3% este ținta din regulamentele europene. […] Prin urmare, noi, noul guvern a trebuit să convingem Comisia Europeană că avem un plan, că putem așeza o traiectorie de ajustare fiscală ca, în 3-4 ani de zile, să revenim la acel nivel de 3% cerut prin regulament. În cazul în care Guvernul României ar fi ratat această ajustare sau n-ar fi prezentat un plan credibil, exista această procedură care  putea duce la suspendarea fondurilor europene”, a afirmat Dragoș Pîslaru, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.

Măsurile luate au dus la evitarea scenariului de risc la reuniunea Ecofin, fapt confirmat și prin menținerea ratingului de investiții. Prin urmare, responsabilitatea revine acum Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), care trebuie să se asigure că fondurile sunt atrase rapid și folosite eficient.

„O foarte mare realizare a executivului este faptul că primim în continuare banii europeni și că avem un plan prin care să remediem problema deficitului. Nu ne mai suspendă nimeni.”

„Mai avem 11 luni de zile să implementăm tot!”

Cu toate acestea, există o nouă provocare majoră legată de Planul Național de Redresare și Reziliență. Deoarece termenul limită de implementare este 31 august 2026, iar lucrările au avansat lent în primii ani, MIPE se confruntă acum cu sarcina extrem de dificilă de a comprima munca ce trebuia realizată în cinci ani, într-un interval de doar aproximativ unsprezece luni rămase.

„La PNRR este un pic de suspans, pentru că a început din 2021. […] Nu există vreo cale  prin care să fie prelungit mai mult de 31 august 26. Și atunci mai avem cam 11 luni de zile să implementăm tot ce trebuia să implementăm timp de 5 ani. Deci asta este misiunea dificilă a ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene”, a subliniat Dragoș Pîslaru.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: