Marcel Ciolacu: Excelența Voastră, am venit plin de speranță în această vizită oficială convins că în perioade complicate trebuie să găsim noi oportunități de dialog și cooperare cu state cu care împărtășim viziuni și valori comune în acest context internațional dificil.
Statul Qatar este un broker de securitate respectat în Orientul Mijlociu, la fel cum România este un factor de stabilitate recunoscut în Europa de Est.
Tocmai de aceea, sunt aici pentru a transmite un mesaj puternic că România este alături de Qatar, pentru ca împreună cu Statele Unite, partenerii din Uniunea Europeană și din regiune, să susținem eforturile de pace și pentru restabilirea securității în Orientul Mijlociu.
Sunt pe deplin de acord că trebuie să adoptăm o poziție echilibrată și să încurajăm părțile să manifeste reținere imediată pentru prevenirea unor evenimente periculoase.
Diplomația și dialogul trebuie să fie mai puternice decât armele. Iar rolul de mediator asumat de Qatar de-a lungul timpului, în dosare internaționale complexe, va fi cu siguranță un argument solid pentru detensionarea situației.
De aceea, i-am transmis Excelenței Sale că România este pregătită să se ralieze eforturilor regionale și internaționale de a fi parte a unei soluții constructive care să evite extinderea conflictului în Orientul Mijlociu.
Rolul de actor cu influență regională semnificativă a fost demonstrat, de altfel, recent de statul Qatar în facilitarea negocierilor care au condus la eliberarea în siguranță a ostaticilor din Fâșia Gaza, inclusiv a unor persoane care dețin cetățenia română.
În acest sens, permiteți-mi să vă mulțumesc, Excelența Voastră, atât în calitatea mea de prim-ministru, cât și în nume personal, pentru eforturile pe care le-ați depus pentru ca românii noștri să se întoarcă teferi acasă.
Pentru mine, astfel de gesturi de profundă prietenie – cum a fost și sprijinul din pandemie când ați donat României echipamente medicale și materiale sanitare sunt dovada concretă că statele noastre au capacitatea să construiască un parteneriat aprofundat care să dobândească valențe strategice.
Iar acest parteneriat consider că trebuie să fie unul extrem de pragmatic și realizat în jurul proiectelor economice concrete și investițiilor.
Acesta este motivul pentru care sunt însoțit de mai mulți miniștri din Guvern, din domenii strategice de interes reciproc precum transporturile, energia, economia, agricultura și digitalizarea.
Avem în analiză proiecte cu o valoare totală de peste 15 miliarde de euro. Îmi doresc ca România să fie poarta de investiții a statului Qatar în Uniunea Europeană. În acest sens, am propus Excelenței sale realizarea unui task force care să fie operaționalizat foarte repede, în maximum o lună, în care să fie analizate toate aceste proiecte prioritare.
Avem un plan comun foarte concret. Toate aceste oportunități de investiții le voi detalia împreună cu miniștrii de resort în cadrul întâlnirii pe care o voi avea astăzi cu Fondul Suveran de Investiții al statului Qatar, unul dintre cele mai solide și importante la nivel mondial.
Prioritatea este Portul Constanța care a devenit cel mai important hub de distribuție la Marea Neagră pentru Europa Centrală și de Est.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News