VIDEO Dezvăluiri uluitoare din AUR. Claudiu Târziu vorbește despre abuzuri de la centru, lupte interne, provizorat

Claudiu Târziu, invitat Puterea Știrilor 25.03

Toți președinții filialelor AUR din țară sunt interimari, spune europarlamentarul  Claudiu Târziu, lucru posibil din cauza unei prevederi introduse în modificările statutului, în 2022, când acesta a fost schimbat din funcția de co-președinte.

„Nu am fost de acord cu aceste modificări, dar m-am supus votului majoritar, așa cum se cade în orice organizație politică, Această prevedere spune că o filială județeană a partidului se poate constitui statutar și își poate alege conducerea numai în condițiile în care are cel puțin 500 de membri cotizanți; cele mai multe filiale nu îndeplinesc această condiție”, a afirmat europarlamentarul, în direct, la Puterea Știrilor.

Acesta a propus ca, prin hotărâri emise de Biroul Național de Conducere, să fie acordate derogări de la prevederea statutară respectivă până când va fi modificat statutul.

„În acest fel, filialele puteau organiza alegeri. O altă soluție propusă a fost cea a stimulării înmulțirii membrilor cotizanți în filiale astfel încât prevederea statutară să fie acoperită și să avem lideri aleși de către cei cu care lucrează, de cei din filială, nu puși de la București după anumite criterii sau după anumite preferințe.  Acești președinți  numiți de la centru trăiesc într-un permanent provizorat și se întâmplă două lucruri. Unu, nu au suficientă autoritate și nici certitudinea că munca lor îi va aduce la nivelul pe care îl așteaptă în cariera politică personală”, a explicat Claudiu Târziu.

Rezultatul – lideri care nu au suficientă autoritate, amenințați permanent de luptele interne pentru a fi înlocuiți, puși întotdeauna sub semnul provizoratului din motive reale, statutare, pentru „un moft al cuiva de la centru”, sau în urma unui mic complot la nivel local. Lucrul acesta duce la nemulțumiri în partid și la o percepție publică deloc favorabilă.

„Atunci când vezi că un partid lasă loc abuzurilor de la centru, echivocului, luptelor interne, tu, ca alegător, te întrebi cât de stabil e un astfel de partid și dacă merită să-l susții. S-au întâmplat și alte lucruri. Mulți lideri de filială care au lucrat, au muncit și au obținut rezultate, au fost schimbați fără niciun fel de explicație. S-au supărat și s-au întors împotriva partidului. Nu ne-a ajutat deloc lucrul ăsta. Cred că trebuie să găsim o soluție să oferim legitimitate liderilor locali și o autonomie lărgită filialelor județene, pentru că de acolo poate veni puterea în partid”, a completat co-fondatorul AUR.

AUR a trecut de stadiul incipient, în care o mână de oameni făcea totul de la centru, fără să-și cunoască prea bine filialele, membrii. Acesta a căpătat experiență, a trecut prin cinci ani de lupte politice, mai multe rânduri de alegeri.

„Am văzut că filialele au dovedit că sunt coloana vertebrală a partidului și de aceea trebuie și recunoscute ca atare. Nu e de ajuns să constatăm, trebuie să le oferim și o recunoaștere formală și filialelor și celor care conduc aceste filiale”, a încheiat Claudiu Târziu, europarlamentar AUR.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: