Deputatul Dumitru Coarnă consideră că fostul său partid, AUR, este “un partid fals, îmbrăcat în haine suveraniste” şi făcut doar ca să adune bani.
Coarnă a precizat pentru podcastul În Gura Lupului că în AUR totul este imperativ, existând două mesaje pentru membri: „Daţi-ne banii şi restul vedem noi pe liste când o să vă punem”. “În momentul în care depui candidatura îţi scoate imediat lista şi trece pe cel care care plăteşte mai mult, că aşa funcţionează”.
Dumitru Coarnă a mai spus că George Simion „deraiază”, are momente când „urlă, ţipă”. Deputatul a explicat că a avut sentimentul, când făcea parte din AUR, că lucreacă ca să creeze „un monstru”.
Coarnă are mari suspiciuni în ceea ce priveşte banii de la partid. „Să vadă DNA din câte surse au fost plătite acele materiale. Şi ale cui sunt acele firme. Pentru că au transformat partidul într-o societate comercială”. „Partidul fără membri, fără filiale judeţene, bani, bani, bani, donaţii, donaţii, materiale cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi. Iar când vreţi să candidaţi, veniţi că vă evaluează Mugur Mihăescu. Ăsta e partidul”, a adăugat el. „Să-i întrebe DNA ce fac cu banii din cont. Să-i întrebe cine vrea”
„Nu m-a păcălit cu nimic George Simion. Ştiam tot ceea ce se întâmpla în acel partid, cred că în doi ani de zile am avut zeci de discuţii cu George Simion. I-am spus clar că nu rezonează cu principiile mele. Ştiam că acolo jucăria e doar pentru bani. Eu la Călăraşi am echipa mea. Şi atunci la un moment dat am avut câtev întâlniri şi au concluzionat ei că singura soluţie ar fi să ne înscriem în AUR. I-am ascultat. Le-am spus: Eu vă spun de acum că acest AUR nu e ceea ce se vede. Partidul e făcut doar să adune bani, să vă creeze un orizont de aşteptare, dar în momentul în care depui candidatura îţi scoate imediat lista şi trece pe cel care care plăteşte mai mult, că aşa funcţionează. Am preluat organizaţia AUR Călăraşi în iulie 2023 cu zero membri, zero cotizaţii. Am ajuns în ianuarie anul acesta 650 de membri înscrişi – adeziune, cotizanţi. Eram în sondaje la Călăraşi – 27 la sută avea partidul AUR, eram pe locul doi, după PSD. Iar la intenţie de vot eram pe locul 1. Şi ceva s-a întâmplat. Eram prea sus. Atunci au început discuţiile. Duminică, 4 februarie, am mers la Călăraşi, mi-am adunat oamenii cu care am lucrat foarte bine, ne-am consultat şi cel de la Borcea a zis: ‚Cel mai bine ar fi să facem un convocator şi să plecăm în bloc toţi astăzi’. Minunat Asta e ideea care prinde perfect. Nu putem să rămânem la acest partid. George Simion oricum mă ura, pentru că eu eram singura voce care îl aşeza. El deraiază, am văzut faze când urlă, ţipă, e cuprins de furie. Am văzut o fază când a lovit cu ceva pe interior şi a picat un tablou pe exterior. Eram cu patru martori acolo”, a povestit Dumitru Coarnă.
Deputatul a spus că la AUR şedinţele erau la un singur microfon, la care era George Simion.
„De multe ori mă gândeam, toată munca mea şi toată acumularea mea politică o decantez aici, şi aia înseamnă că eu lucrez ca să creez un monstru. I-am zis la un moment dat: Dacă voi şi ttu la 15 la sută vă comportaţi aşa de mizerabil, păi voi la 50 la sută nu vă supăraţi, dar ne împuşcaţi, ne omorâţi pe stradă. Şedinţe cu un singur microfon, decât el, sala nu. Aici e totul pe repede înainte, imperativ. Două msaaje: daţi-ne banii şi restul vedem noi pe liste când o să vă punem. Vă evaluăm. Şi evalua Garcea, Mugur Mihăescu. Ce să evalueze? Chiar mă întrebam. Buzunarele? La Budeşti, cei de la AUR erau reprezentaţi, înainte să vin eu, de şoferul primarului. Dacă am ridicat nivelul, am ridicat şi partidul, ar fi trebuit să spună domnul Coarnă, felicitări. Nu. Ca să nu vă mai spun că finanţările, banii din finanţarea publică pentru partidele politice erau într-un cont: Marius Lulea – George Simion. Şi atât. Restul nimic. Restul aduceţi voi, că noi îi luăm şi pe ăştia şi pe ai voştri. Au centralizat banii aduşi într-un cont, au inventat povestea asta cu caravana mobilă, care e altă ţeapă. La Călăraşi am avut caravana asta la Perişoru. Am un băiat destoinic acolo. 50.000 de lei a cheltuit omul ăsta cu caravana. A trebuit să plătească medici, mese, cazare… Cei din zone plătesc tot, nu partidul. E o poveste asta… E o vrăjeală. Partidul, ştiţi cum e. Marius Lulea şi George Simion dau deoparte că au nevoie la bătrâneţe. Când am văzut scorul ăsta mare am zis stop. Şi vin cu nişte pachete. Tricolor, corturi, geacă, pe care le vând. Şi am refuzat în mod constantă să… Preţul, de trei ori mai mare decât piaţa. Ce să fac cu cortul. Ne mutăm în cort? Şi sunt bani mulţi nefiscalizaţi”, a mai declarat Coarnă.
El a precizat că oamenii din AUR nu au verticalitate şi sunt “masă de manevră”.
„Eu mai suspectez un lucru acolo. Să vadă DNA din câte surse au fost plătite acele materiale. Şi ale cui sunt acele firme. Pentru că au transformat partidul într-o societate comercială. Partidul fără membri, fără filiale judeţene, bani, bani, bani, donaţii, donaţii, materiale cumpăraţi, cumpăraţi, cumpăraţi. Iar când vreţi să candidaţi, veniţi că vă evaluează Mugur Mihăescu. Ăsta e partidul. Crede cineva în ţara asta, un om ancorat, că George Simion salvează România? De la PSD am fost exclus, de la AUR ne-am dat demisia în bloc. Oamenii ăia nu au verticalitate, niciunul, cu o singură excepţie, senatorul Ionuţ Savu, care are sânge şi ridică probleme. În rest nimic, toţi capul jos şi ochii la uşă. Masă de manevră. Le-a făcut cotizaţia 500 de euro. Să-i plătească lui Marius Lulea în contul ăla. Când se merge în ţară fiecare îşi plăteşte tot. Să-i întrebe DNA ce fac cu banii din cont. Să-i întrebe cine vrea. Îmi pare rău, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, pentru că altfel ne trezim cu nişte monştri care o să ne conducă. Este partidul fără membri şi fără filiale judeţene. Am stat şase luni şi am plecat. Nu vreau ca ţara asta cu ajutorul meu să fie condusă de George Simion. Nu vreau. Vreau ca toată lumea să ştie cine este acest personaj, să înţeleagă ce se întâmplă cu partidul ăsta. Este un partid fals, îmbrăcat în haine suveraniste. Ei vor să facă regionalizarea României, dar o iau invers în comunicare.”, a mai spus Coarnă.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News