Bucureștenii nu au cerut luna de pe cer, dar se așteptau ca, în primul mandat, primarul să încerce măcar să rezolve niște probleme. În schimb, în cei patru ani de zile, Nicușor Dan a făcut dovada incompetenței sale, susține urbanistul Alexandru Pânișoară.
„Bucureștiul este mai blocat decât înainte, mult mai îndatorat decât înainte. A creat prejudicii noi, care cresc de la o zi la alta pentru că a blocat pe cale administrativă, nelegal, dezvoltarea orașului. Orice cetățean vede cu ochii săi că Bucureștiul este mai blocat, mai poluat, că nu există apă caldă. Spune că a cumpărat tot felul de mijloace de transport și că este meritul său, dar cele mai multe sunt pe niște contracte sau hotărâri aprobate de administrația veche, adică nu prezintă lucrurile așa cum sunt în realitate”, a afirmat Pânișoară.
Cu toate acestea, a câștigat un nou mandat de primar al Capitalei. Singura explicație ar putea fi oferta electorală slabă din partea partidelor mari. Mai întâi numirea, apoi retragerea candidatului comun, intrarea în cursă a Gabrielei Firea, a lui Sebastian Burduja, culminând cu cea a lui Cristian Popescu Piedone. Toate astea au dus la o debusolare, la lipsă de interes pentru campania electorală, este de părere urbanistul.
„Dacă ne uităm la rezultate, domnul Nicușor Dan a luat voturi și de la PSD și de la PNL. Deci au fost inclusiv PSD și PNL și care l-au votat, spre deosebire de scorurile de la Consiliu. Legat de posibilitatea să fi existat o înțelegere între cele două partide, arhitectul nu exclude acest lucru. Pentru că se întâmplă lucruri foarte interesante. Am văzut că Nicușor Dan își negociază acum drumul spre Cotroceni. Astăzi, sugerează că Elena Lasconi ar fi un primar bun la București și citez din declarația lui, ca să-mi spuneți dacă înțelegeți același lucru. Elena Lasconi a demonstrat că este un primar bun. Dacă oamenii au votat-o din nou, înseamnă că a fost un primar bun și cred că ar fi un primar bun și pentru București. Aș susține-o în măsura în care părerea mea contează”, a explicat Alexandru Pânișoară, în direct, la Puterea Știrilor.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News