Ministrul Sportului, Eduard Novak, a plecat, vineri, pe bicicletă la Şumuleu Ciuc, la pelerinajul de Rusaliile Catolice, un gest menit să susţină instituţia pe care o conduce şi care, conform planului discutat în Coaliţia de guvernământ, ar putea fi comasată în zilele următoare cu Ministerul Familiei, informează Agerpres.
Ministrul a luat startul din faţa sediului Ministerului Sportului, iar la plecare a declarat că sportul românesc se află într-un moment de răscruce şi speră ca rugăciunile sale să fie ascultate. „Este un lucru inedit şi pentru mine. E prima oară când fac un asemenea gest, adică pelerinajul de la Şumuleu Ciuc, care are o tradiţie de 500 de ani şi chiar trece prin faţa casei mele. Mâine la Ciuc vor fi în jur de 200-300.000 de oameni. Sunt catolici care vin de peste tot… vin pe jos 50-100 de kilometri sau chiar mai departe. Eu am spus că e un moment de răscruce pentru sportul românesc având în vedere aceste ultime zvonuri… Și îmi doresc să fac acest pelerinaj la Şumuleu Ciuc pentru sportivii români şi pentru ca Ministerul Sportului să rămână aşa. Eu cred în continuare că e nevoie de acest Minister al Sportului. Toată lumea e de acord că avem nevoie de acest nume,
Ministerul Sportului. Pentru că tuturor le plac campionii, să se bucure cu ei, însă pentru acest lucru este nevoie şi de sprijin instituţional. Şi este nevoie de multă muncă în spate ca să acordăm tot ce este necesar sportivilor. Sper ca rugăciunile mele să fie ascultate”, a afirmat ministrul.
Campionul paralimpic la ciclism a explicat că partidul din care face parte, UDMR, doreşte doar ca protocolul semnat între partenerii Coaliţiei să fie respectat. „Vă daţi seama că UDMR se va bate pentru a menţine acest minister, normal. Noi tot timpul am declarat că ne dorim respectarea protocolului. Iar respectarea protocolului înseamnă ca noi să ţinem ceea ce avem, adică cele trei ministere şi să se schimbe portofoliile între cele două partide (n.r. – PSD şi PNL). Ministerul Sportului tot timpul a fost anexat, era o autoritate… iar acum de doi ani se numeşte aşa (n.r. – Ministerul Sportului) şi încerc să transmit un mesaj pozitiv tuturor sportivilor că putem să revenim, că Guvernul îi sprijină, că avem o strategie şi aşa mai departe, pentru că obiectivul nostru final este 2032. Atunci România să ajungă în top 15 mondial… şi pentru asta avem nevoie de acest sprijin.
Dacă vom fi a doua sau a treia prioritate, atunci pentru sportul din România va fi foarte greu să aibă rezultatele pe care le-am avut o dată. În toate variantele expuse până acum, UDMR susţine respectarea protocolului. În protocol noi nu suntem trecuţi cu nicio schimbare”, a menţionat el. Întrebat dacă se gândeşte să organizeze un miting al sportivilor pentru ca Ministerul Sportului să rămână de sine stătător, Novak a răspuns: „Să chem sportivii să protesteze nu e de datoria mea. Eu ce pot să fac este să discut la nivel politic, să spun ce are nevoie sportul”.
Eduard Novak a mai spus că pelerinajul poate fi şi un antrenament pentru o eventuală participare la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024. „Distanţa până la Şumuleu Ciuc este de 260 de kilometri, eu încerc să închei azi cursa, probabil cam în zece ore o să ajung. Dar sigur, nu sunt antrenat pentru distanţa asta, aşa că dacă e cazul o să mă opresc undeva şi o să continui dimineaţă. Important este însă să mă duc pe bicicletă până la Ciuc. Eu am mai făcut drumul acesta Bucureşti – Ciuc doar parţial, niciodată complet.
O să mă chinui să reuşesc, pentru că asta vreau să arăt tuturor că în sport despre asta e vorba, despre autodepăşire, de a fixa motive mari. Pe mine m-a inspirat Ivan Patzaichin, el mi-a arătat ce înseamnă constanţa şi să fii într-adevăr un campion, pentru că el timp de 20 de ani a reuşit să obţină 4 medalii olimpice de aur. Această cursă poate să fie şi un antrenament pentru mine, un boost de pornire pentru Jocurile Paralimpice. Ştiu că am forţă şi sunt pregătit să particip, dar prioritatea este ministerul şi proiectele pe care le avem. Jocurile sunt pe plan secundar, dacă o să pot, o să mă duc”, a precizat ministrul Sportului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News