VIDEO Emil Constantinescu, interviu pentru PS News: Riscul să fim atacați de Rusia este zero

Emil Constantinescu
Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Prezent la evenimentul care marchează relaţiile culturale ale României cu USA, fostul președinte Emil Constantinescu a amintit, pentru PS News, despre începuturile țării noastre în NATO, în perioada în care se afla în fruntea statului român. Aflăm și ce spune fostul președinte despre riscul unui eventual conflict direct cu Rusia.

„Toate acordurile economice, culturale, au avut la bază acest fundament politic, tratatul de stat cu Ucraina.

Ucraina avea o problemă în acel moment: statalitatea. Ori, din discuțiile pe care le-am avut cu vicepreședintele USA, Al Gore, imediat, la câteva săptămâni dupa ce a ajuns președinte la OSCE , i-am propus normalizarea relațiilor cu Ucraina.

Au fost entuziaști, în acel moment, pentru că erau foarte multe ostilități. Statele Unite sigur semnaseră Tratatul de la Budapeste prin care recunoscuseră invulnerabilitatea frontierelor.  Era o problemă decisivă a relațiilor cu vecinii.

Normalizarea relațiilor cu vecinii, a fost una dintre condițiile esențiale pentru integrarea României în NATO care rămâne principalul pilon de asigurare a securității și integrității României de către Statele Unite.

Riscul pentru România de a fi atacată de Rusia

Riscul este ZERO. Rușii își fac anumite calcule și în acest moment, a ataca România înseamnă a ataca bazele NATO.

 Astăzi, războiul se poartă la un alt nivel. Dar eu am avut și această, reținere: foarte mulți din din opinia publica n-au sesizat importanța partenerului strategic. N-au înțeles așa de bine, cum au înțeles-o conducere Rusiei de atunci.

În momentul în care noi am interrupt survolul avioanelor rusești cu armament și trupe care se duceau în Kosovo,  în acel moment, avionul de la Kiev s-a întors pentru că Elțîn  nu a dorit un conflict, știind că spațiul aerien era garantat de Statele Unite. Ori, astăzi, orice om simplu ar putea să-și dea seama”, a spus Emil Constantinescu.

 

Fostul președinte, reprezentant al opoziției democratice în anii ’90, crede că NATO și, mai ales, Statele Unite ale Americii – cel important membru al Alianței – sunt nu doar o garanție că România va fi apărată, dar și că democrația va rămâne sistem de guvernare în țară.

Siguranța României este asigurată de Statele Unite în baza parteneriatului strategic.

„Baza de la Constanța, baza de la Deveselu, participările României în toate acțiunile se fac în baza parteneriatului strategic, nu în baza NATO”, a mai spus fostul președinte al României.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: