Europarlamentarul Victor Negrescu avertizează că, deși Parlamentul European a aprobat o serie de măsuri cruciale pentru salvarea fondurilor din PNRR, implementarea acestora ține acum exclusiv de autoritățile de la București. Într-un interviu exclusiv pentru Puterea Știrilor, transmis de la Bruxelles, Negrescu a făcut un apel direct către președintele României, premier și noul ministru al proiectelor europene să susțină aceste propuneri în fața statelor membre și a Comisiei Europene.
„Este crucial ca cele trei propuneri pe care le-am făcut și care au fost aprobate de Parlamentul European să fie implementate. Noul ministru de externe, ministrul pentru proiectele europene, premierul și președintele României trebuie să vină la Bruxelles și să se bată pentru ce am obținut aici”, a declarat Victor Negrescu.
Eurodeputatul a atras atenția asupra blocajelor care pun în pericol autostrăzi, spitale sau proiecte ale IMM-urilor românești:
„Pentru proiectele mari de infrastructură, trei luni în plus înseamnă enorm. Avem contestații, licitații, întârzieri în livrarea echipamentelor. Spitalele – jumătate dintre ele nu vor fi gata până în august 2026. Fără această prelungire sau posibilitatea de a muta proiectele pe alte programe europene, multe vor rămâne nefinalizate.”
Negrescu a fost tranșant în privința problemelor de acasă: nu lipsa unui guvern stabil a fost marea piedică, ci lipsa de implicare a administrației.
„Avem autorități locale care au semnat contracte, dar nu implementează. Avem funcționari care nu-și fac treaba. Și totuși au beneficiat de bonusuri pentru PNRR. De ce nu îi întrebăm pe acești oameni ce i-a împiedicat să își facă treaba? Dacă tot au primit salarii mai mari, să vedem și performanță, nu doar bifări pe hârtie.”
În opinia europarlamentarului PSD, România riscă să piardă miliarde de euro din cauza inerției administrative:
„Avem un Parlament European care susține România. Bruxelles-ul a livrat. Mingea e la București acum. Trebuie ca România să ceară implementarea acestor măsuri în Consiliul UE, acolo unde unele state membre sunt încă cu frâna trasă.”
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News