VIDEO Falcă îi taxează pe miniștrii PSD ai Muncii: Nu se ridică la nivelul de personalități publice cu credibilitate

Gheorghe Falcă, invitat Puterea Știrilor 22.08

Europarlamentarul PNL Gheorghe Falcă îi taxează, în emisiunea Puterea Știrilor, pe miniștrii PSD ai Muncii (n.r – fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, și actualul ministru Simona Bucura-Oprescu. Atunci când numești un ministru, acesta trebuie să aibă competență în domeniul respectiv, a spus invitatul emisiunii Puterea Știrilor.

„Cu tot respectul pentru miniștrii Muncii, domnul Budăi și doamna Oprescu, aceștia nu se ridică la nivelul de personalități publice cu credibilitate care să dea un mesaj corect al acestor reforme, să lucreze cu specialiștii, pentru a nu face gafele pe care le vedem acum cu legea pensiilor actuale. În loc să faci un lucru bun, să reduci inechitățile din sistemul de pensii, creăm alte inechități și alte scandaluri pe acest domeniu. (…) Asta pleacă de la selecția oamenilor care ocupă funcțiile de miniștri, de secretar de stat. Și aici vorbesc pentru toate partidele, nu doar pentru PSD sau guvernul actual. Aici este cea mai mare greșeală a României. Departamentele de resurse umane din interiorul partidelor politice nu reușesc să pregătească oameni competenți pentru ministere”, a explicat europarlamentarul.

România are la dispoziție 80 de miliarde de euro, dar pentru a le obține, trebuie să facă anumite reforme, a mai spus Gheorghe Falcă.

„România nu poate să plângă că n-are bani pentru investiții. Asta înseamnă să fii în familia Uniunea Europeană și să nu fii cu rușii. Uniunea Europeană este solidară cu tine. Uniunea Europeană dă resurse pentru a crește dezvoltarea. Dar dacă tot ai resurse, fă reformele necesare pentru țară”, a subliniat europarlamentarul PNL, care a amintit de perioada când a fost primar al Aradului și de valul de dezvoltare economică și de scădere a șomajului generate de construcția autostrăzii.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: