Skip to content
Politică

VIDEO – Falcă, scandal în toiul nopții pentru bannerele PSD

Primarul din Arad, Gheorghe Falcă, a mers personal, în mijlocul nopţii, să distrugă bannerele electorale ale lui Victor Ponta. El susţine că social-democraţii nu au autorizaţie de la primărie.

Scandalul a luat amploare, iar la faţa locului au venit şefii poliţiei din Arad.

Într-o intervenție telefonică la Antena 3, Falcă a explicat că nu este vorba de bannerele PSD, ci de faptul că în Arad este interzisă publicitatea cu bannere, indiferent dacă este campanie electorală sau nu.

”Nu este vorba despre afișe, ci este vorba despre bannere. Din 2006, în Arad există o hotărâre de Consiliu prin care nu se face publicitate cu bannere. Și în alte orașe civilizate, cum ar fi Oradea, există o astfel de hotărâre. Până în acest an, niciun partid politic nu a folosit bannere drept componente ale campaniei. Vineri, ne-am trezit în oraș cu 18 bannere puse ilegal. Poliția nu a văzut în noaptea de vineri spre sâmbătă cine le-a pus. Conform procedurilor din cadrul Primăriei, în urma unor dispoziții, firmele care lucrează la salubrizare au început procedura de eliminare a bannerelor. Domnul Ilie Cheșa a blocat cu mașina PSD intervenția lucrătorilor. În acel moment, a apărut și Poliția statală. Oamenii legii în loc să ancheteze abuzul indivizilor care nu au voie să blocheze o companie care este în exercițiul funcțiunii, i-au anchetat pe oamenii care luau bannerele. (…) Am trimis Poliției hotărârea de Consiliu din 2007 care a fost votată și de PSD. Toată lumea știe că în Arad nu se face publicitate cu bannere. Este o chestie de curățenie a orașului. Nimeni nu are voie să afișeze bannere”, a spus Falcă.

4 comentarii la “VIDEO – Falcă, scandal în toiul nopții pentru bannerele PSD

  1. FALCA—acest LIICEANU al politicii romanesti (cati bani a mai cheltuit saracul sa devina si el mai coerent )—vrea sa fie si el bagat in seama—5 ani trec repede–casele se inmultesc .

  2. Daca tot exista aceasta hotarare la nivel de municipiu, aunci ce cauta banner-ul cu IOHANNIS din intersectia strazii Miron Costin?

    Te rog domnule Falca sa vi cu un argument sanatos si lipsit de afirmatii mincinoase!!!!

  3. Mai Falca, uite cam cum sta treaba. Oi fi tu primar, dar esti frate de inteligenta cu Igas. Deci, stalpii nu sunt ai tai, doar terenul de sub stalpi. Puteai sti macar atata lucru dupa atatea mandate ! Dovada, taxa pe stalp, pe care statul o incaseaza, nu o plateste. Apoi notiunea de Politie statala nu exista decat in mintea ta, sub forma de „branconieri”. Alta, cum de au venit aia de la salubritate noaptea, sa dea jos bannerele ? Ca aia e o societate comerciala pe un serviciu externalizat, adica lucreaza pe comanda data de beneficiar si in baza unui contract. Cand ai scris tu comanda catre ei. noaptea ??? Si cine din primarie a semnat-o ? Sau aia lucreaza unde ii trimiti tu ? Adica esti pe „felie” cu ei ? Sau sunt tot ca aia care ti-au asfaltat intr-o noapte drumul spre local, ca venea nasul Base la botez ? Iar in final, afla ca ce ai facut tu in fata camerelor de filmat cu Politia Locala si cu societatea de salubritate se numeste abuz in serviciu. Dar ce sa stii tu, care nu poti face diferenta intre bannerele de reclama, a caror amplasare e la dispozitia Consiliului Local si bannerele electorale, a caror amplasare e stabilita prin lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *