La scurt timp după evenimentele din decembrie 1989, prima acuzație mare de corupție din România, girată de Armata Română, avea să fie Afacerea Motorola, în care pentru o serie de echipamente de comunicații marca Motorola, Victor Atanasie Stănculescu care la acea dată era ministru al Apărării, a plătit către patru firme intermediare circa șase milioane de dolari față de prețul estimat de 600.000 de dolari. Printre inculpați se afla și Simion Năsui, fratele lui Dorel Năsui, tatăl fostului ministru Claudiu Năsui, membru al Uniunii Salvați România (USR), care striga cândva “Fără penali”. Cine ar fi crezut că atât tatăl, cât și unchiul unuia dintre promotorii acestei sintagme pare că au fost strâns legați de aducerea unor prejudicii mari statului român ?
Plecat în interes de serviciu
Un dosar de urmărire penală deschis în anul 1987 pe numele Dorel Vasile Năsui, vorbește despre trecutul unui tânăr de doar 30 de ani, care la prima vedere părea că s-a săturat de regimul comunist din România și care s-a folosit de oportunitatea de a fi într-o misiune în Statele Unite pentru a rămâne definitiv acolo.
A patra filă a dosarului de urmărire penală prezintă o notă a Întreprinderii de aparate electronice de măsură și industriale (IEMI), București, către Biroul de Cercetări Penale a Departamentului Securității Statului, în care se face cunoscut că “ Năsui Dorel Vasile, șef atelier proiectare la IEMI la data de 15.10.1986 a plecat în S.U.A. pe o perioadă de 30 de zile pentru prospectare piață, urmînd a reveni în țară pe 15.11.1986. Până în prezent nu s-a întors din SUA, anunțînd printr-o scrisoare adresată colectivului de muncă din care a făcut parte, că nu mai revine în țară. Anexăm xerocopie a acestei scrisori și ordin nr. 2335 al MIE prin care a fost trimis în străinătate în interes de serviciu”, informa IEMI la data de 29.12.1986.
Ce însemna interes de serviciu ?
“Am fost trimis să fac comerț. Eram acolo să prospectez ce se poate vinde din electronica pe care o dezvoltam noi în țară. În State mă aștepta un tovarăș, un “atașat economic”, cum se numea atunci. Toți atașații economici erau de la vechea Securitate, după cum se știe. El stătea tot timpul cu mine. Am fost la New York, am vizitat împreuna o mulțime de clienți si, la un moment dat, am dispărut la Chicago”, a declarat Dorel Năsui în urmă cu câțiva ani presei.
Din răspunsul oferit de Dorel Năsui, o persoană care a trăit în regimul comunist și cunoștea condițiile de viață din acele vremuri, poate concluziona că trimiterea lui în Statele Unite reprezenta o misiune a statului român comunist. Conform decretului 276/1979, Nicolae Ceaușescu a instituit o serie de măsuri care aveau ca scop îmbunătățirea activităților de export ale României, luând ființă în 1982, în baza decretului 382, Întreprinderea de Comerț Exterior Dunărea.
Imediat după înființare, activitățile de import-export au fost preluate de această întreprindere în care structura era construită din cadre active DIE și ofițeri din Direcția a III a din cadrul Departamentului Securității Statului, scopul fiind de a obține valută pe lângă cea negociată de firmele de comerț exterior, care urma să fie depozitată într-un fond separat, folosit pentru investiții și plata datoriei externe. În cadrul acestei întreprinderi, au existat inclusiv institute de cercetare în care ofițerii erau trimiși pentru prospectarea piețelor externe, rezultatul fiind trimis înapoi în țară.
În urma plecării definitive a lui Dorel Năsui, o întreprindere a comerțului exterior, Electroexportimport, avea să înainteze înspre IEMI o notificare prin care întreprinderea figura “ debitor în evidențele noastre cu suma de lei 72,350 rezultați din nejustificarea pînă în prezent a avansului de 1410 dolari și lei 7,124 acordați lui Năsui Dorel Vasile, fost om al muncii în întreprinderea dvs. care s-a deplasat în SUA.”
Pagubele produse
Mulți ani mai târziu, Dorel Năsui fiind întrebat de presă cu câți bani a plecat în America, acesta a răspuns: „Cred că aveam diurna pe care mi-o dădea statul comunist atunci, probabil o mie de dolari.” Pentru un om care se hotărăște spontan să plece din țară, pare o sumă corectă, însă întreprinderea din care a făcut parte a declarat Biroului de Cercetări Penale că neîntoarcerea sa în țară ar fi creat un prejudiciu de 201461,50 lei, constând din: “ bilet avion – 54479 lei, transport CFR – 1183 lei, retribuția necuvenită octombrie 1986 – 2800 lei, retribuția necuvenită noiembrie 1986 – 1800 lei, echipament protecție – 394 lei, stud senzor – 776 lei, alarmă ALFA- 407 lei, TIC-900- 46405 lei, DTM-1900- 7730 lei, contravaloare a 1400 dolari – 21742 lei, penalizare datorată bugetului pentru nejustificarea avansului în valută acordat – 43484 lei, contravaloare excedent bagaj – 7102 lei, comisioane bancare – 22 lei.”
În ciuda aspectelor financiare, informarea făcută de IEMI avea să se încheie cu “Menționăm că Năsui-Dorel Vasile a avut acces și a lucrat cu documente secrete de stat.” Nu toți angajații unor astfel de întreprinderi erau spioni de meserie, unii dintre aceștia fiind specialiști în comerț exterior, ingineri, economiști, însă nu toți dintre aceștia aveau și acces la astfel de documente. Având funcția de șef atelier proiectare, Dorel Năsui avea acces la documente secrete de stat, care în unele cazuri puteau fi chiar și documente militarizate.
Simțind nevoia de a explica colegilor săi motivul pentru care a decis să părăsească țara definitiv, Dorel Năsui le-a scris o scrisoare. “ Sper să nu mă judecați prea aspru și să mă iertați pentru că am decis să rămân aici. Poate că unii dintre voi știați că de mai bine de 3 ani sufăr de o boală de piele cu evoluție lentă și consecințe grave asupra organismului pe care am tot încercat să o tratez în țară fără rezultate însă. Această boală are aici un tratament îndelungat care o ameliorează și îi împiedică evoluția.”
În acest context, Dorel Năsui ar fi putut transmite întreprinderii că are nevoie să își facă acest tratament pentru a se recupera, având cu siguranță posibilitatea de a-și rezolva problemele medicale și în altă țară. Motivația pentru care nu a dorit să înainteze o astfel de cerere o putem pune pe seama oportunității de a scăpa de regimul comunist din România.
Condamnarea lui Dorel Năsui
Până aici, ar părea că avem parte de o acțiune oportunistă. În timpul în care Dorel Năsui se afla la Chicago, Direcția de Cercetări Penale a constatat că în baza documentelor primite, fapta învinuitului trimis în străinătate în interes de serviciu care a refuzat să “revină în țară la terminarea misiunii, constituie infracțiunea de refuzul înapoierii în țară, prev. de art. 253 alin. 1 din Codul Penal.” Astfel, dosarul de urmărire penală a fost înaintat Direcției Procuraturilor Militare care a trimis dosarul către Tribunalul Militar București în 27.02.1987.
În urma sentinței din 13 aprilie 1987, Dorel Năsui, a fost condamnat în lipsă la șapte ani de închisoare, interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 pe o durată de cinci ani, degradarea militară și confiscarea parțială a averii pentru infracțiunea de refuzul înapoierii în țară. „ La stabilirea și aplicarea pedepsei se va avea în vedere că inculpatul a înșelat fără scrupule încrederea ce i-a fost acordată de statul român, și-a încălcat grav îndatoririle patriotice și profesionale, a adus prejudicii eforturilor pe care țara noastră le întreprinde pentru pregătirea și perfecționarea specialiștilor și promovarea relațiilor economice și comerciale cu străinătatea.”
Se pune întrebarea însă de ce dacă prin sentința mai sus indicată se vorbește despre încălcarea îndatoririlor patriotice și profesionale, despre aducerea unor prejudicii asupra eforturilor făcute de țară în vederea promovării relațiilor economice și comerciale între state, de ce nu putem vorbi despre o trădare, mai ales în situația în care inculpatul se afla într-o misiune în străinătate ? Un posibil răspuns ar putea fi intenția de a nu deconspira un ofițer. Însă, din documentele regăsite în acest dosar de urmărire penală, singura dovadă prin care Dorel Năsui ar fi putut fi prezentat ca un ofițer al structurilor de informații ale statului este informarea făcută de întreprinderea IEMI privind accesul la documente secrete de stat, dar și perioada în care a fost trimis în străinătate cu misiune.
În contextul în care Dorel Năsui specifică că exista un atașat economic în Statele Unite, în multe cazuri acest atașat era un delegat permanent care se ocupa de prospectarea pieței și de crearea legăturilor comerciale cu alte state. De ce ar fi avut nevoie de un alt om pentru a îndeplini această misiune ? Și mai ales, cine poate prospecta piața unui stat într-un termen de doar 30 de zile ?
Întrebări fără răspuns
Dar dacă acest dosar de urmărire penală este doar o acoperire a unei misiuni mai importante ? Parcursul lui Dorel Năsui în Statele Unite este unul destul de interesant. După spusele sale, acesta ar fi lucrat mai întâi la o firmă mai mică, ca mai apoi să se mute la Motorola, câștigând suma de 65.000 de dolari pe an.
Afacerea Motorola a răsunat în anul 1990, iar printre inculpații din acest dosar se regăsea și Simion Năsui, fratele lui Dorel Năsui, cu ajutorul căruia a reușit să aducă această afacere în România. Ar părea că este un simplu caz de corupție și atât, însă, pentru cei care au uitat, responsabil cu vânzările de armament produs de ICE Romtehnica, în anii ‘80, era chiar Victor Atanasie Stănculescu. Toate contractele și transportul armamentului fiind, în mod exclusiv, coordonat de ICE Dunărea.
Întrebarea care rămâne este cum un om confirmat că avea acces la documente secrete de stat poate părăsi țara, cunoscându-se că este în misiune, fără ca atașatul economic care stătea tot timpul cu el, să informeze momentul „dispariției”, trecând o lună și jumătate din momentul în care trebuia ca acesta să se întoarcă în țară și cel în care întreprinderea a înștiințat Biroul de Cercetări Penale cu privire la acest caz ?!
Sursa: Evz.ro
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
