VIDEO Fechet, PNL: ANAF-ul stă cu oameni mai puțin pregătiți decât ar trebui. La ANRE sunt salarii exagerat de mari

Mircea Fechet

Mircea Fechet, deputat PNL și fost ministru al Mediului, a declarat marți, în emisiunea „Puterea Știrilor”, că una dintre marile vulnerabilități ale statului român este slăbiciunea instituțiilor de colectare și reglementare, în special ANAF. Fechet a susținut că statul face „economii false” atunci când subfinanțează instituțiile cheie.

„ANAF-ul stă cu oameni mai puțin pregătiți decât ar trebui. La ANRE sunt salarii exagerat de mari”

„ANAF-ul stă cu oameni mai puțin pregătiți decât ar trebui și același lucru se întâmplă și cu entitățile care reglementează. De asta eu am spus mereu, știu că sună prost, știu că sună greu de spus sau că sună aiurea, dar eu cred că trebuie să ai un ANAF puternic, cea mai puternică instituție din România, cu cei mai buni oameni, cu cei mai buni specialiști și să fie și plătiți pe măsură ar trebui să fie ANAF-ul. La fel cum mai cred în instituții puternice de reglementare, o instituție ca ANRE, spre exemplu, despre care se tot vorbește că sunt foarte mari salariile — și admit, sunt exagerat de mari — dar astfel de instituții trebuie să funcționeze bine pentru că dacă ele nu funcționează așa cum ar trebui, atunci te poți trezi că, spre exemplu, prețul la energie electrică, prețul la gaz, entitățile din reglementarea serviciilor de utilitate publică, cum ar fi salubrizare, cum ar fi apa, apropo de ANRSC, ANAF-ul care trebuie să colecteze… te trezești că oamenii buni se duc de cealaltă parte a baricadei, adică merg în consultanță, merg la acele companii care apoi să înțeleagă cu ele alții ca să-și optimizeze, și la sfârșit noi stăm și numărăm mărunțișul, noi ca stat mă refer, și ne gândim dacă nu cumva reușim să colectăm de acolo unde am putea colecta.

Din acest punct de vedere eu cred că statul trebuie să fie unul ferm, unul puternic și mai cred că în măsura în care reușim să trecem prin această perioadă extrem de grea, în care au fost în pericol fondurile europene din cauza deficitului, unde plătim niște dobânzi care ne cocoșează pur și simplu — statul român plătește dobânzi pe care le putem cuantifica astăzi în tronsoane de autostradă în fiecare lună — cred că odată depășită toată această perioadă și odată făcută liniște în interiorul coaliției, nu avem niciun motiv să nu fim ambițioși în continuare”, a declarat Mircea Fechet, în direct la Puterea Știrilor.

Referindu-se la temerile privind un posibil blocaj administrativ pe fondul reformelor, fostul ministru a spus că discuțiile cu primarii arată că „n-ar exista niciun motiv pentru edilii să facă asta”.

„Am vorbit astăzi cu 20-30 de primari, discuții absolut firești cu primari de la toate partidele, nu numai cu colegii mei liberali, și care după epuizarea acelor discuții cu primul ministru și cu ceilalți miniștri nu erau neapărat nemulțumiți și nu plecau de la București cu gândul că ajung acasă și fac grevă. Alminteri, să știți că serviciile pe care o primărie, mai ales în mediul rural, le pune la dispoziția cetățenilor nu pot fi oprite. N-ar exista niciun motiv pentru care ar face asta. Povestea asta cu reducerea cheltuielilor în administrația publică locală e o poveste care nu se mai termină odată și care există în spațiul public și macină nu doar pe primari, ci pe fiecare dintre noi de câteva luni. (…) Credeți-mă, reducerea cu 10% nu înseamnă că trebuie să dai pe cineva afară, pentru că într-o primărie, ca în orice altă instituție, există o dinamică. (…) Nu cred că e o tragedie și toți primarii cu care am vorbit mi-au confirmat faptul că reducerea cheltuielilor cu salarizarea personalului propriu cu 10% n-ar fi o chestiune tragică.

Primarii nu țipă pentru a avea mai mulți angajați. Primarii țipă pentru a li se rezolva niște probleme de bun simț care țin de predictibilitate, care țin de finanțarea unor proiecte aflate în derulare, care țin de imposibilitatea tehnică de a conserva anumite șantiere. (…) La fel cum primarii pretind ca o parte cât mai mare din taxele și impozitele pe care ei le colectează la nivel local să rămână la bugetul propriu”, mai spune Fechet.

Întrebat dacă primarii PNL susțin reforma, Fechet a declarat că: „Primarii, în general, preferă să aibă proiecte, preferă să aibă finanțări și pentru acest lucru mare parte din ei sunt dispuși să facă un astfel de compromis, adică să reducă cheltuielile de funcționare cu speranța că vor avea mai mulți bani la dezvoltarea localităților. Până la urmă nu le bagă nimeni mâna în buzunar. Toți banii economisiți din astfel de măsuri rămân la bugetul primăriei.”

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: