VIDEO FOTO Cel mai mare show de video mapping, stricat de lumini uitate aprinse în Palatul Parlamentului

iMapp Bucureşti
Sursa foto: Ioanid Apostol

Cea de a VIII-a ediţie a Concursului internaţional de 3D video mapping a fost câştigată de ucraineanca Julia Shamsheieva. Creaţiile proiectate pe Palatul Parlamentului i-au încântat pe bucureşteni şi pe turiştii aflaţi în Capitală. Peste 50.000 de oameni au participat la eveniment.

Cinci artişti şi-au prezentat lucrările video. Tema din acest an a fost Contraste. A fost un spectacol al artelor vizuale și al tehnologiei, proiectate pe faţada Palatului Parlamentului.

Câştigătoarea din acest an este Julia Shamsheieva. Anunţul a fost făcut de celebrul compozitor de muzică electronică Jean Michel Jarre, notează stiri.tvr.ro.

Zeci de mii de oameni au fost în faţa Palatului Parlamentului şi s-au bucurat de muzică, dar şi de proiecţiile Imapp, care este cel mai mare eveniment de video mapping din lume.

Bucuria spectatorilor a fost însă umbrită de o problemă de organizare. Luminile uitate aprinse au stricat puțin show-ul de imagine. ”Ruşine!”, ”Jenant”, ”Nesimţire”, sunt comentariile celor care au fost prezenţi sâmbătă la evenimentul care a avut loc în Piaţa Constituţiei, notează news.ro.

”Ruşine!!! V-ati batut joc de noi si de participanti!!!! CHIAR NU PUTEATI SA STINGETI CELE 2 FERESTRE????”, a scris un spectator chiar pe pagina de Facebook a evenimentului.

”Sunt curios ce măsuri se vor lua în legătură cu acele ferestre.Toţi vorbim despre toleranţă. Nimeni nu vorbeşte despre responsabilitate. Fără responsabilizare nu poţi să visezi la performanţă. Să îţi baţi joc de probabil cel mai unic eveniment care se întâmplă în Bucureşti şi de zeci de mii de oameni. Fix din clădirea a ceea ce ar trebui să fie cea mai democratică instituţie din ţara asta. E timpul să recunoaştem că suntem încă feudali”, a scris un altul.

”Pe durata proiectiei, pe fatada Palatului Parlamentului au stralucit doua ferestre ale unei impunatoare sali de la un etaj superior. Jenant”, este un alt comentariu.

”Numai la noi trebuie să fie posibil ca sâmbătă noaptea, într-o instituţie în care mai mult se stă decât se munceşte, cuiva să nu îi pese de faptul că se întâmplă „cel mai mare eveniment de video mapping din lume”, a comentat un alt spectator.

”Nesimţirea se măsoară şi în 2 lumini uitate aprinse când se întâmplă iMapp pe clădirea ta”, scrie o altă persoană nemulţumită care s-a aflat sâmbătă seară în Piaţa Constituţiei din Capitală.

Sursa foto: Laurentiu Matache
Sursa foto: Laurentiu Matache

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL