Noul pod peste Someș din municipiul Satu Mare, cea mai mare investiție din ultimii 40 de ani, va fi dat în folosință până la finalul lunii mai, fiind efectuate testele de rezistență, a anunțat luni reprezentantul companiei constructoare, Răzvan Voinea, într-o conferință de presă susținută alături de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
”Este un moment foarte important. Este necesar să se facă încercarea acestuia pentru a se stabili dacă prin ceea ce am construit noi am reușit să respectăm toate prevederile și calculele pe care le-a făcut proiectantul. Sunt 16 camioane încărcat în greutate totală de 41 de tone. Podul se încarcă între secțiuni, în secțiunile marginale și centrală în așa fel încât încărcarea pe care o ia podul acum cu cele 16 camioane nu este posibil niciodată să se atingă în traficul normal. N-o să circule niciodată 16 camioane unul lângă celălalt. Rezultatele pe care le măsurăm, deformațiile podului și revenirea lui ne vor asigura că se poate da în exploatare fără nicio problemă în trafic normal. Mai sunt câteva lucrări de vopsit, de cosmetică, de demontat macaralele, în așa fel încât până la finalul lunii mai să se poată circula pe el”, a declarat Răzvan Voinea.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a subliniat că aceasta este cea mai importantă construcție din ultimele patru decenii.
”Este o zi importantă pentru Satu Mare, am ajuns într-un moment cheie în realizarea celui mai mare obiectiv de infrastructură a municipiului Satu Mare din ultimii 40 de ani. Începem testele de rezistență la noul pod peste Someș. Acest pod nu este doar o construcție din beton și oțel, este simbolul progresului și al încrederii în viitorul municipiului Satu Mare. O structură unică în Transilvania, fiind cel mai mare pod hobanat din România. Testele de astăzi, realizate sub supravegherea specialiștilor și în prezența domnului ministru Cseke Attila, sunt esențiale pentru garantarea siguranței și durabilității podului. Aș dori să mulțumesc Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru finanțarea acestui obiectiv cu aproape 190 de milioane de lei, precum și tuturor constructorilor, proiectanților, inginerilor și echipelor”, a declarat Kereskenyi.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News