Întrebat recent dacă este prevăzută o eventuală vizită în Statele Unite ale Americii, președintele Nicușor Dan a declarat că acest lucru nu este în plan pentru 2025. O vizită la Washington sau una la București ar trebui să fie printre primele două-trei priorități ale României, consideră Titus Corlățean, președintele Comisiei de Politică Externă a Senatului.
„Eu îi dau, ca mulți alții care au votat sau nu au votat, un cec în alb. Președintele României e foarte important, are tot ce-i trebuie în clipa de față. Dacă nu are, trebuie foarte rapid să se pună la punct. Inclusiv la capitolul exprimare publică”, a afirmat Titus Corlățean, amintind declarația lui Nicușor Dan legată de ,,incidental din Crimeea>>.
Nu a fost vorba despre un incident în Crimeea, ci despre anexarea ilegală a acesteia, prin urmare președintele ar trebui să-și aducă rapid o o echipă profesionistă, care să-l ajute să progreseze, a punctat senatorul PSD. În ce privește reacția rapidă a președintelui american imediat după aflarea rezultatului alegerilor din Polonia, comparativ cu atitudinea față de România, Titus Corlățean a spus că între Donald Trump și Nicușor Dan a avut loc între timp o convorbire telefonică.
„E adevărat că noaptea respectivă, primul care l-a sunat pe noul președinte a fost cel de la Paris. Și atunci aveți o explicație într-un fel de ce președințele Statelor Unite, republican, conservator, l-a sunat pe nouul președinte conservator de la Varsovia, dar n-a dat un semn în primă instanță față de un președinte perceput ca fiind mai degrabă de partea progresistă europeană”, a subliniat senatorul, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News