VIDEO George Tuță: Blocajul Sectorului 1 se va sfârși în octombrie, întrucât  Armand este în continuare în campanie

Foto george Tuta la PS News

Câștigător al votului cetățenilor din Sectorul 1 al capitalei, George Tuță (PNL) a vorbit despre proeictele pe care le pregătește dar și despre ce se întâmplă până în octobrie, cand își va începe mandatul. Liberalul spune că a început să identifice posibile proiecte tocmai pentru ca, în momentul preluării mandatului lucrurile să poată demara.

„Analizăm, din perspectiva juridică, ca în momentul în care preluăm și avem inițiativă să putem face. Eu m-aș bucura tare mult să facem de pe acum aceste lucruri, ca doamna Armand să nu mai țină în sertar inițiativele bune pe care colegii mei din Consiliul Local le-au depus déjà. Și dau un exemplu extrem de actual, despre un lucru pe care îl putem face și putem preveni pierderea de ve vieți omenești. Cred că săptămâna trecută a fost un accident pe Șoseaua Sisești din Sectorul 1, care e recunoscută ca un pericol pentru cei care traversează. Proiectul pe care îl propuneam noi impunea și niște limitatoare de viteză și supraluminarea trecerilor de pietoni, lucru pe care, la fel, doamna Armand refuză să îl facă, îl ține în sertar, nu-l repartizează în interiorul aparatului de lucru ca oamenii aceia să își dea o viză de specialitate, pentru că așa funcționează lucrurile într-o primărie și după aceea Consiliul Local să hotărască asupra oportunității acestui proiect. Nu înțeleg de ce nu e de acord ca aceste lucruri să se întâmple”, a afirmat George Tuță.

Legat de proiectul piețelor volante, pentru care, spune primarul, există hotărârea Consiliului Local, ar fi nevoie ca cineva de la Primărie să pregătească anunțurile, spațiile unde se vor desfășura, întrucât este esențială îndeplinirea unor condiții tehnice.

„Blocajul acesta se va termina categoric în octombrie. Vedem că și în continuare campania electorală pentru doamna Armand continuă”, a subliniat George Tuță, prezent în studioul Puterea Știrilor.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: