VIDEO George Tuță, despre sondajul Inscop: Poza acestui moment, categoric ne favorizează

Prezent în platoul Puterea Știrilor, George Tuță, candidat PNL la Primăria Sectorului 1, a explicat ultimele cifre ale sondajelor interne. Vorbitor 1: Da, încep cu dumneavoastră, domnule Tuță, pentru că sunt curioasă dacă Partidul Național Liberal confirmă aceste cifre din sondajele interne pe care le aveți pe care le faceți în partid. În coaliție aveți aceleași rezultate.

„Poza acestui moment, categoric, e una care ne favorizează, pentru că avem foarte mulți candidați în cât mai multe comunități. La toate primăriile din țară vom avea candidați sau vom face parte dintr-o alianță care susține un candidat. De aceea este și această efervescență în zona politică. E de înțeles ca în perioada aceasta să prezentăm aceste cifre. Ce pot să vă spun legat de aceste sondaje, m-aș duce mai degrabă pe lângă scorurile politice, la prioritățile oamenilor. Și acolo vedem nevoia de dezvoltare, care e unul dintre principalele elemente din programul Partidului Național Liberal, acela de a dezvolta comunitățile, de a atrage fonduri europene, de a genera proiecte majore care să îmbunătățească viața oamenilor. Și lucrul ăsta este confirmat inclusiv de cercetările sociologice”, a afirmat George Tuță, candidat PNL la Primăria Sectorului 1 al capitalei.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: