VIDEO George Tuță: Trei zile am stat în Piața Amzei, e nevoie de o revitalizare a zonei

sursa: Inquam

George Tuță, noul primar ales al Sectorului 1, a declarat în cadrul emisiunii Puterea Știrilor că revitalizarea piețelor locale și modernizarea infrastructurii sunt printre prioritățile sale. El va avea noi abordări  pentru a atrage producătorii locali și pentru a oferi cetățenilor produse de calitate.

„Trei zile am stat în Piața Amzei, e nevoie de o revitalizare a zonei. Asta o putem face prin organizarea piețelor volante care să atragă producătorii și asociațiile producătorilor pentru a oferi cetățenilor produse cât mai bune.  Zona a început să fie din nou populată, nu mai este o zonă doar  parcare pentru mașini, dar noi trebuie să facem mai multe demersuri prin a elibera zona respectivă. Avem o parcare de 300 de locuri sub Piața Amzei, care nu poate fi accesată, iar la fel și aici, într-un mandat întreg nu au fost capabili cei care au condus administrația să facă ceva cu acea parcare de care e nevoie uriaș. De asemenea, la Piața Matache nu s-a mișcat un deget, nu s-a scris niciun proiect suplimentar pentru a accesa fonduri europene și a revitaliza toată acea zonă.” a declarat noul primar al Sectorului 1.

Tuță a menționat că dialogul cu asociațiile de producători este esențial și că a început deja să organizeze întâlniri pentru a transmite un mesaj clar.

„La Piața 16 februarie, care e cea mai recunoscută, înțeleg că urmează să expire contractul de administrare, care era pe o perioadă mai lungă și la fel, n-am văzut nimic din partea administrației de vreo preocupare în acest sens. Dialogul cu asociațiile de producător trebuie să-l facă primăria. Am început în această perioadă, mi-am organizat câteva întâlniri cu acești producători pentru a le transmite un mesaj că în Sectorul 1, în condițiile unui regulament pe care, culmea este aprobat de către Consiliul Local pentru organizarea de piețe și târguri, însă nu a fost aplicat. Noi ar trebui să avem astfel de zone în care să existe piețe volante, care să vină în sprijinul cetățenilor pentru a avea o viață mai bună.” a spus Tuță

Primarul a subliniat și necesitatea modernizării piețelor permanente.

„Piețele permanente categoric trebuie modernizate. Cum ziceam, Piața 16 februarie nu știu dacă ați ajuns acolo, dar este construită din material lemnos, nu cred că a mai fost igienizată de mult timp. Dar piața, în logica pe care o voi propune Consiliul Local, va fi una de piață deschisă, nu de mall-uri sau de supermarket-uri, pentru că piața este, de fapt, o experiență de a mai negocia, de a pune mâna și a simți produsele pe care producătorii ar trebui să le prezinte.” a declarat George Tuță.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: