Invitat în Studioul Puterea Știrilor de la Grand Hotel București, unde a avut loc lansarea Programului pentru Cotroceni al lui Nicolae Ciucă, Gheorghe Flutur a vorbit despre intenția partidului de a realiza, după alegeri, o coaliție a partidelor de dreapta.
„Pornim la drum cu ideea că vom reuși, pentru că e un program convingător. Garantat vom reuși. Tot ce vor face Partidul Național Român și Nicolae Ciucă va fi în interesul românilor. Sunt un om pragmatic, am experiență politică, vom reuși”, a declarat Gheorghe Flutur.
În ce privește o posibilă înțelegere stabilită între Partidul social Democrat și formațiunea lui George Simion, liberalul spune că aceasta a devenit deja o certitudine.
„PSD și AUR au făcut această înțelegere, La Suceava, la locale. Este județul pilot. AUR s-a asociat, n-a avut candidat la președinția Consiliului Județean, așa am pierdut eu și împreună cu PSD au reușit să câștige. Vor să extrapoleze la nivel național această înțelegere”, a subliniat liderul liberal.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News