VIDEO Gheorghe Hagi a fost numit selecționerul României: „Este o onoare și o mare responsabilitate”

Sursa foto: Farul Constanța / Facebook

Gheorghe Hagi, 61 de ani, a fost numit, în funcția de antrenor principal al echipei naționale de fotbal. Hagi a mai fost selecționerul României la începutul carierei de antrenor, în 2001.

„Este o onoare și o mare responsabilitate să reprezint încă o dată România. Așa cum am făcut-o ca jucător, sper să o fac și ca antrenor, pentru că tot ceea ce contează este să performezi și să ai succes”, a declarat Hagi.

Hagi și-a prezentat apoi strategia pentru a readuce naționala României în prim-planul fotbalului internațional.

„Strategia pe care trebuie să o avem, unde vom încerca să devenim cei mai buni, poate părea ceva prea mare, dar știți că mie îmi place să îmi fixez obiective îndrăznețe, îmi place să câștig, să am victorii cât mai multe, lucru care te face fericit. Sper să îi facem mulțumiți pe suporteri prin succes, performanțe foarte mari, sperăm să realizăm în această perioadă cât am eu contract. Apoi, legat de filosofia mea, de cum văd eu lucrurile, jucătorii trebuie să știe să atace și să se apere după principiile de bază, posesie și presiune. Dacă ai jucători care fac asta, o să ai o echipă care să știe să atace și să se apere”.

În privința sistemului de joc, Hagi spune că este deschis să joace atât în formula cu patru fundași, cât și cu trei apărători, în funcție de situație și particularitățile jucătorilor.

„La sisteme, din punctul meu de vedere, ați văzut, mă știți, îmi plac și cele cu 3 și cele cu 4 fundași, vom fi dinamici din acest punct de vedere. Ofensiv vom încerca să fim noi, să atacăm, și în apărare ne pliem pe adversar. Un alt punct foarte important pentru succes, lucru pe care l-am învățat când eram mai tânăr și am plecat în Olanda să-mi deschid academia: să știi să selectezi. Selecția face diferența, așa cred eu că criteriile de selecție sunt principalele, cele două: primul, ca jucătorii să aibă experiență internațională, la seniori și juniori, să aibă meciuri, experiență, pentru că ne luptăm cu cei mai buni, trebuie să avem jucători din cupele europene. Apoi, cei mai buni din România”.

„M-am născut să câștig, nu să exist”

Gheorghe Hagi este optimist că va reuși performanțe pe banca echipei naționale. „Am curaj că vom reuși lucruri frumoase, sunt încrezător că vom reuși. Sper să fac performanțele pe care le-am reușit și ca jucător, când zic performanțe spun calificări și victorii la fiecare meci. La echipa națională trebuie să facem tot, să avem curaj, să nu ne fie frică de înfrângere, să facem tot ca să câștigăm, mentalitate de învingător, calitatea numărul 1, trebuie să fie cei mai buni jucători din România, nu putem să ne plângem că nu avem jucători buni, competitivi, cu care să te lupți”.

După ce afirmase că nu a avut un sprijin real din partea conducerii Federației la primul mandat ca selecționer, Hagi spune că acum vede lucrurile altfel. „Eram tânăr și neliniștit data trecută, acum sunt mult mai experimentat, mai antrenor, sunt un om care a progresat foarte mult. Au fost perioade când nu am putut ajunge la echipa națională, acum mi-am dorit, nu mai țin cont de nimic, vreau doar să fac performanțe, toți trebuie să facem asta. Nu a fost problemă să fiu convins prea mult, e o provocare pentru mine să fac o țară întreagă fericită, cu fotbalul pe care trebuie să îl jucăm, ofensiv, să știm să atacăm, și defensiv, așa putem să vorbim de performanță”, a punctat Hagi, subliniind: „Eu m-am născut să câștig, nu să exist!…”.

Revenire după 25 de ani pe banca echipei naționale

Căpitanul „Generației de Aur” se află la a doua experiență ca selecționer, după cea din 2001, când România a ratat barajul de calificare la Cupa Mondială din Japonia și Coreea, fiind învinsă de Slovenia.

După acel prim contact cu banca tehnică, Hagi nu a mai antrenat timp de doi ani. În 2003 a avut o scurtă experiență în Turcia, la Bursaspor, apoi le-a pregătit pe Galatasaray în sezonul 2004-2005, Poli Timișoara (2005-2006), Steaua (2007), din nou Galatasaray (2010-2011), iar din 2014 a antrenat exclusiv la echipa academiei care îi poartă numele și care a evoluat în prima ligă sub denumirea Viitorul (2014-2020), respectiv Farul (2021-prezent).

Ca antrenor, are în palmares o Cupă a Turciei cu Galatasaray (2005), două titluri de campion al României cu Viitorul (2017) și Farul (2023), Cupa României (2019) și Supercupa României (2019), ambele cu Viitorul.

Primul meci al lui Hagi la revenirea în postura de selecționer va avea loc pe 2 iunie la Tbilisi, un amical cu Georgia, urmat de un altul cu Țara Galilor, pe 6 iunie la București.

În toamnă, tricolorii vor juca în Liga Națiunilor într-o grupă cu Suedia, Polonia și Bosnia, primul meci fiind programat pe 25 septembrie în deplasare împotriva suedezilor.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: