Preşedintele Autorităţii Electorale Permanent (AEP), Toni Greblă, a anunţat marţi, 28 mai a.c., într-o conferinţă de presă, că incidentele constatate în perioada electorală au fost, mai degrabă, nesemnificative. “Dacă au depășit limitele legii, nu primesc banii înapoi”, a punctat, Toni Greblă.
“În momentul în care a început campania electorală, lucrurile devin mai stricte și ele spun că trebuie să se îndepărteze unele materiale electorale și să se folosească, în campanie, doar materialele care sunt permise de lege.
Sigur că nu toți au respectat această obligație de a îndepărta materialele. Unele le mai vedem pe aici, pe acolo. E treaba birourilor electorale de circumscripție, a primarului localității, prin poliția locală, să dispună măsuri pentru îndepărtarea acestora și intrarea în normalitate în campania electorală.
„Parcă nu sunt atâtea încălcări ale legii, de data aceasta”
„Cauza o reprezintă și faptul că autoritatea le rambursează o parte din cheltuielile făcute numai în varianta în care sumele respective au fost cheltuite cu anume scop, legal. Dacă au depășit limitele legii, nu primesc banii înapoi și deci sunt constrânsi să lucreze în limita legii”.
Alegerile din 9 iunie: o sută de milioane de buletine de vot, tipărite
Toni Greblă a anunţat, în cadrul conferinţei, că aproximativ o sută de milioane de buletine de vot, tipărite pentru alegerile din 9 iunie. Votarea începe la 7.00 dimineaţa şi se încheie la ora 22.00, dar se poate prelungi până la 23.59 în cazul în care mai sunt votanţi la coadă.
Preşedintele AEP a declarat că cetăţenii români trebuie să aibă vârsta de 18 ani, împliniţi chiar în ziua de 9 iunie inclusiv, să nu aibă interzis dreptul de a alege şi să se prezinte la secţia de votare.
Pentru cetăţenii români care îşi exercită dreptul de a vota pentru alegerile locale, ei trebuie să voteze numai la secţia la care sunt arondaţi, conform domiciliului sau cu reşedinţa, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin 60 de zile înainte de data alegerilor.
La secţia de votare unde sunt arondaţi, oamenii vor prezenta documentul de identitate şi vor primi de la preşedintele secţiei de votare un set de cinci buletine de vot: buletinul pentru alegerea cetăţenilor români în PE, care are pe pagina din dreapta toţi competitorii politici.
Există un set de cinci buletine de vot pentru alegerile locale: alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean, un buletin pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, un buletin pentru alegerea primarului localităţii şi buletinul de vot pentru alegerea consiliului local al unei unităţi administrative-teritoriale.
Potrivit preşedintelui AEP, fiecare urnă de vot va fi deschisă în prezenţa tuturor membrilor secţiei de votare. În interiorul secţiei pot să mai fie prezenţi şi să asiste la numărarea voturilor observatorii străini şi internaţionali, reprezentanţii acreditaţi ai mass-media şi candidaţii la una din funcţii, dacă ei candidează în circumscripţia respectivă.
Urnele se deschid pe rând, după ce va fi fost activate de către operatorul prezent în secţie tableta care are şi rol de camera video şi amplasată în aşa fel încât să observe întreaga operaţiune de numărare a voturilor şi de consemnare a rezultatului votului în procesele verbale.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News