Nicușor Dan își dorește ca toate autorizațiile de construire din București să fie emise de primarul general și toate documentațiile de urbanism din Capitală să fie votate de Consiliul General.
„Unele dintre propunerile sale sunt realiste, altele nu știu dacă se pot încadra atât în lege, cât și în normalul funcționării unei administrații. Înțeleg să se facă un plan de urbanism general, dar nu știu dacă nu s-ar crea un blocaj în momentul în care ar fi toate în mâna Primăriei Generale. Trebuie văzut ce înseamnă, tehnic, acest lucru, că s-ar putea să nu avem nici personalul necesar în momentul de față și să dureze foarte mult până se realizează”, a afirmat Virgil Guran, președinte PNL Dâmbovița, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor.
Acesta a adăugat faptul că, într-adevăr, orice comunitate se dezvoltă prin investiții, în special prin construcții. Pe de altă parte, a mai spus Virgil Guran, în anumite zone s-a investit și s-a construit haotic, lucru care schimbă fața orașului.
„Adică trebuie să existe un anumit design pentru o capitală europeană, dar lucrurile astea trebuie bine gândite. Probabil că un primar de capitală își dorește ca bugetul să fie la el, nu la sectoare. Sunt multe lucruri care sunt de analizat, să vedem dacă merge sau nu merge acest lucru. Da, bun, va fi o discuție, dar va fi și o analiză pertinentă, pentru că ar însemna să se modifice niște legi. Asta trebuie discutat în Parlament, în comisie”, a explicat senatorul PNL.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News