Skip to content
Alegeri

VIDEO Guvernul Orban rămâne pe poziţii. Calendarul alegerilor pentru 6 decembrie, în vigoare

secundatv.ro
" "

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat miercuri că tot calendarul aferent organizării alegerilor parlamentare pentru data de 6 decembrie este în vigoare, iar Executivul va decide căile de urmat după ce va analiza motivarea Curţii Constituţionale, în care se arată că Legislativul are deplina competenţă de a stabili data scrutinului printr-o lege ordinară sau organică.

Hotărârea de guvern este în vigoare în momentul de faţă şi tot calendarul aferent organizării alegerilor pentru data de 6 decembrie. Am văzut şi noi motivaţia, aşa cum a fost publicată, urmează să facem o analiză asupra acestui conţinut şi să decidem care sunt căile de urmat„, a declarat Ionel Dancă într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

" "
" "

Stabilirea datei alegerilor după expirarea mandatului Parlamentului se face prin lege organică, iar înainte de expirarea mandatului, prin lege ordinară, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei prin care a fost respinsă sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind organizarea alegerilor parlamentare.

La finalul lunii septembrie, CCR a respins sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a Guvernului asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *