VIDEO Horia Georgescu, fost șef ANI, avertizează. Efectele deciziei CCR privind declarațiile de avere, devastatoare

Decizia recentă a Curții Constituționale privind secretizarea declarațiilor de avere a demnitarilor și funcționarilor publici ar putea avea efecte grave asupra transparenței în România – avertizează Horia Georgescu, fost președinte al Agenției Naționale de Integritate (ANI), într-o intervenție telefonică la emisiunea Puterea Știrilor de luni.

„Efectele acestei decizii vor fi multiple. Deși se aplică în teorie doar pentru viitor, din practică am văzut că poate produce consecințe și în trecut. Există un risc real ca declarațiile de avere deja publicate să fie retrase de pe portalul ANI”, a declarat Georgescu. El a subliniat că decizia CCR va încuraja litigii în instanță, prin care persoane interesate ar putea obține anonimizarea sau ștergerea propriilor declarații de avere deja existente online.

Mai grav, spune fostul șef ANI, este că verificarea averilor devine imposibilă, în lipsa obligativității de a declara bunurile soțului, soției și copiilor aflați în întreținere.

„Nu mai poți face o evaluare exhaustivă a unui patrimoniu, iar anchetele ANI vor fi serios limitate. Agenția pierde un instrument vital: sesizările cetățenilor și investigațiile jurnalistice, care porneau tocmai de la aceste declarații publice”, a explicat Georgescu.

În opinia sa, această schimbare deschide calea unor forme de impunitate, prin care bunurile dobândite ilegal pot fi ascunse în conturile membrilor de familie.

„Persoanele cu interese nelegitime vor putea transfera bunurile către rude, pentru a evita controlul ANI și sancțiunile legale”, a concluzionat Georgescu.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: