Purtătorul de cuvânt PNL, Ionuț Stroe vorbește, în emisunea Puterea Știrilor, despre imaginile din clipul lansat de Nicolae Ciucă, președintele PNL, care, spune el, ar trebui să fie un argument pentru candidatura la prezidențiale, prin prisma unor experiențe pe care niciunul dintre candidați nu le-a avut.
„Sunt elemente de noutate chiar pentru noi, cei care lucrăm cu președintele Ciucă de ani de zile. Este un om modest, un om care, cel puțin în ceea ce privește activitatea profesională și viața personală, este extrem de discret, dar iată toate aceste informații le-a cuprins în această carte care ne va oferi tuturor, probabil, lucruri foarte interesante și aspecte ale vieții și carierei sale, pe care nu le știam până la acest moment.
Toți suntem impresionați de cariera militară a președintelui Ciucă. A fi militar, a sluji țara din poziția de de om al armatei este deopotrivă o mare, mare responsabilitate, dar și o onoare. Văzându-l pe președintele Nicolae Ciucă, pe care noi îl cunoaștem doar din activitatea dânsului instituțională, ca ministru și ulterior, activitatea politică, ca președinte al PNL, am descoperit în dânsul un om altfel decât îl știam noi”.
Stroe punctează că acestă carieră militară ar trebui să fie un argument în plus în această competiție politică deoarece cartea ne va arăta foarte multe despre modul în care, Nicolae Ciucă, în decursul anilor, a slujit sub jurământ interesele acestei țări și recunoașterea de care se bucură, buna reputație pe care o are în Statele Unite ale Americii, valorile pe care le are și pentru care toate statele membre NATO se luptă.
„Cât se poate de clar este omul de care țara are nevoie. În cariera sa de militar s-a văzut motivație, s-a văzut onestitate, s-a văzut decență, s-a văzut determinare, s-a văzut curaj, atribute care în mod evident sunt necesare și unui om care își va conduce țara din funcția de președinte.
A condus Armata Română câțiva ani de zile dar a condus și ca prim-ministru și partener al foarte multor țări cu care noi ne găsim în foarte bune relații, în Uniunea Europeană”.
De asemenea, Ionuț Stroe amintește de importanța apartenenței la NATO în urma unor eforturi considerabile pe care România le-a făcut.
„Chiar dacă ne-a luat ceva ani de la Revoluție până în 2003, să atingem acele angajamente pe care le aveam în raport cu NATO, eu cred că lucrul acesta a meritat și iată, astăzi, România se bucură de cele mai puternice garanții de securitate pe care le-a avut, în istorie.
Este fundamental pentru devenirea poporului român și obiectivul acestei țări să facem parte din această structură de apărare a păcii mondiale. NATO este parte a lumii democratice, NATO este parte a lumii bune, este partea unei lumi cu standarde și cu principii clare și bine definite la care și noi am aderat și către care ne-am dorit să tindem în anii de tristă amintire, în anii de comunism.
Bineînțeles, Armata Română a făcut un pas, a fost tot timpul în fața instituționarului și politicului în România. Apartenența la NATO s-a înfăptuit în 2003. Ulterior am aderat și la instituțiile europene, dar lucrul acesta a fost piatra de temelie, aș putea spune, iar militarii români cu siguranță au contribuit pe deplin la înfăptuirea acestui deziderat”, mai spune purtătorul de cuvânt PNL.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a lansat joi videoclipul de promovare a cărții sale intitulate „În slujba ţării”. Acesta nu este doar un simplu clip de promovare, ci o adevărată incursiune în trecutul său ca militar. Clipul prezintă pentru prima dată imagini din luptele din Afganistan și Irak, unde Ciucă a servit ca și comandant al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab”.
Videoclipul marchează prima dezvăluire publică a copertei cărții sale, care promite să fie una dintre cele mai așteptate lansări ale anului. Imaginile surprind aspecte emoționante ale frontului și oferă o perspectivă autentică asupra carierei sale militare și a sacrificiilor făcute de Nicolae Ciucă în numele țării.
Pentru a completa lansarea, Nicolae Ciucă și-a pregătit și un site dedicat (https://nicolaeciuca.ro/in-slujba-tarii/), care promite să ofere informații suplimentare despre carte și despre întreaga sa carieră.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News