Skip to content
Politică

VIDEO Imagini teribile într-o primărie din ţară. Primarul, viceprimarul şi un secretar au fost bătuţi chiar în sediul instituţiei

Imagini teribile într-o primărie din ţară. Primarul, viceprimarul şi un secretar au fost bătuţi chiar în sediul instituţiei, a scris, vineri, newspascani.com, menţionând că este vorba despre primăria comunei Mirosloveşti, din apropierea municipiului Paşcani.

Pe 30 iunie, un individ a lovit cu brutalitate primarul, viceprimarul şi secretarul comunei. Scăparea lor a venit de la un consilier local mai corpolent care l-a liniştit pe agresor, după ce i-a aplicat trei lovituri cu aceeaşi mână.

Incidentul s-a petrecut înainte de o şedinţă a Consiliului Local. Imaginile surprinse de una din camerele de luat vederi arată cum Dănuţ Ciobanu, secretarul Primăriei, intră în biroul primarului, să ridice mai multe documente. Când iese, Ciobanu este întâmpinat de un bărbat voinic, care îi aplică doi pumni. Funcţionarul se retrage într-un colţ, dar atacatorul sare pe el.

La scurt timp după aceea, viceprimarul Liviu Aioanei iese din birou când aude scandalul şi încearcă să îl oprească pe agresor, dar nu reuşeşte. Primarul Ionuţ Gospodaru îşi face şi el apariţia pe hol şi încearcă să tempereze starea conflictuală, încasează un pumn în faţă de la agresor, care iese nestingherit din primărie.

Nimeni nu a intervenit, deşi mai multe persoane au văzut incidentul. Când părea că totul s-a terminat, agresorul a revenit: a intrat în biroul în care se aflau primarul şi viceprimarul, apoi, după câteva minute, i-a lovit pe cei doi, după care a ieşit cu mâinile în buzunar.

În tot acest timp, individul a fost doar atenţionat verbal de către alţi consilieri. Poliţia nu ajunsese încă la faţa locului.

Cel care a snopit în bătaie conducerea Primăriei este Vasile Croitoru. Individul, împreună cu alţi cetăţeni, au mai făcut în ultimul timp scandal în sediul instituţiei, fapt pentru care Poliţia a fost sesizată de trei ori. El acuză că a pierdut subvenţii agricole de la APIA din cauza funcţionarilor, însă în realitate ar fi vrut să încaseze subvenţii pentru nişte terenuri pe care nu le are în exploatare ori proprietate.

Publicaţia locală acuză că la mijloc ar fi vorba despre o acţiune pusă la cale de adversarii politici ai primarului şi că poliţiştii tergiversează ancheta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *