Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, luni, că acest an şcolar reprezintă un nou început pentru întregul sistem de educaţie, menţionând că a intrat în vigoare legea învăţământului preuniversitar care pune treptat în vigoare proiectul „România educată”, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis, iar schimbarea dorită începe să se vadă.
„Începutul anului şcolar aduce pentru noi toţi multe emoţii. Citesc pe chipurile copiilor bucuria de a-şi revedea colegii şi profesorii, iar asta este o dovadă a faptului că Şcoala Gimnazială numărul 162 reprezintă un etalon de profesionalism şi dăruire. Vă felicit pentru ceea ce aţi construit aici împreună şi vă mărturisesc faptul că pentru mine este mereu o bucurie să fiu în mijlocul celor care iubesc cu adevărat educaţia. Acest an şcolar este însă un nou început pentru întreg sistemul de educaţie. După cum ştim, legea învăţământului preuniversitar a intrat deja în vigoare şi pune treptat în aplicare viziunea proiectului „România educată”, iniţiat chiar de către preşedintele României”, a declarat Ligia Deca, care a participat, alături de preşedintele Klaus Iohannis, la festivitatea de deschidere a Anului şcolar, organizată la Şcoala Gimnazială nr. 162.
Ea a subliniat eforturile făcute de echipa de conducere a şcolii pentru a atragerea de investiţii în infrastructura educaţională, menţionând importanţa programelor educative, celor remediale şi educaţiei nonformale, care reprezintă reţeta succesului în reducerea abandonului şcolar.
Ministrul a punctat că schimbarea dorită în sistemul de învăţământ începe să se vadă.
„Atât preşedintele României, cât şi Guvernul României au reiterat constant faptul că educaţia reprezintă o prioritate naţională. Mi-am dedicat o bună parte a carierei pentru a îmbunătăţi sistemul educaţional din România şi de aceea mă bucur să pot afirma că în sfârşit schimbarea pe care ne-am dorit o cu toţii începe să se vadă. (…) Însă trebuie să ne propunem mai mult şi să asigurăm mai mult. Ne-am propus ca în fiecare şcoală din România să existe infrastructura educaţională adecvată. Acest lucru se pune deja în practică prin dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităţilor de învăţământ, prin cea mai mare investiţie din ultimele trei decenii. Peste un miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt în curs de contractare iar primele rezultate vor fi vizibile în lunile următoare. Peste 2.000 de contracte sunt deja semnate, urmând ca, până la finele acestei luni, toate să poată fi lansate pentru a avea baza materială pe care copiii noştri o merită”, a mai susţinut ministrul, conform agerpres.ro.
Ministrul Educaţiei a mai spus că rezolvarea unor „provocări recurente” ale sistemului constituie o prioritate a mandatului său.
„De la începutul mandatului meu, Ministerul Educaţiei a lansat apeluri de proiecte finanţate prin PNRR în valoare de aproape 3 miliarde de euro. Aici este inclusă inclusiv realizarea unei reţele pilot de şcoli verzi, programe pentru reducerea abandonului şcolar, achiziţionarea de microbuze verzi pentru elevi sau dotarea cu laboratoare inteligente a liceelor din România. Rezolvarea unor provocări recurente ale sistemului constituie o prioritate a mandatului meu”, a adăugat Deca, subliniind în acest sens programul Masa caldă pentru un milion de elevi, creşterea accesului la creşe şi grădiniţe, finanţarea unităţilor de învăţământ care mai au grupuri sanitare neconforme.
Potrivit Ligiei Deca, legea învăţământului preuniversitar prevede că programul şcolar se va desfăşura în maximum două schimburi începând cu anul şcolar 2025-2026, dar va lua măsuri pentru reducerea, încă din acest an, a numărul şcolilor care se află în această situaţie.
„Siguranţa elevilor şi profesorului este o altă prioritate. Am adoptat şi vom mai adopta măsuri ferme pentru prevenirea şi reducerea violenţei în mediul şcolar şi vom pune un accent mai mare pe prevenţie prin proiecte şi campanii de prevenire a consumului de substanţe interzise”, a mai spus Deca.
Ea a mai arătat că toate aceste schimbări pot avea loc doar prin eforturi colective şi printr-un parteneriat strâns între toţi cei implicaţi în viaţa şcolii, în educaţie.
„Schimbarea stă în mâinile fiecărui profesor, ale fiecărui elev şi ale fiecărui părinte. Contez, aşadar, pe sprijinul dumneavoastră pentru ca transformarea în bine a sistemului de învăţământ românesc să devină realitate”, a spus Deca.
Ligia Deca a menţionat că între schimbările semnificative ale sistemului pentru elevi se află faptul că numărul beneficiarilor de burse şcolare se va tripla, iar suma acordată va creşte pentru majoritatea categoriilor de burse, precum şi implementarea curriculumului la decizia elevului din oferta şcolii şi curriculum şi planuri de cadru noi pentru liceu, adaptate dorinţelor şi generaţiei.
Ministrul a mai spus că pachetul legislativ vine în întâmpinarea profesorilor şi reprezintă o dovadă că dascălii trebuie să fie preţuiţi, menţionând creşterile salariale din ultimul an, care „au fost cele mai mari din ultimele trei decenii”.
„Guvernul şi-a luat angajamentul că salariile vor creşte etapizat şi în următorii ani, prin raportare la salariul mediu brut pe economie ca salariu al debutantului. Media creşterilor salariale pentru personalul didactic în acest an a fost de peste 25%, iar pentru personalul didactic auxiliar de peste 30%. Guvernul României s-a angajat ca de la 1 ianuarie 2024 cadrele didactice şi personalul din învăţământ să beneficieze de o nouă creştere, conform celor agreate cu reprezentanţii personalului din învăţământ”, a mai spus ministrul.
Ea s-a referit la directorii de şcoli, menţionând inechităţile salariale şi discuţiile pe care Ministerul Educaţiei le-a purtat cu Ministerul Muncii şi în Guvern pentru remedierea lor.
„Distinşi profesori, apreciez eforturile pe care le faceţi în fiecare zi şi vă felicit pentru munca depusă şi vă invit să fiţi în continuare adevărate modele pentru elevii dumneavoastră. Dragi elevi, bucuraţi-vă de fiecare moment, alături de dascălii şi de colegii voştri, rămâneţi mereu în competiţie în primul rând cu voi înşivă şi să fiţi deschişi permanent la cunoaştere. Stimaţi părinţi, am susţinut întotdeauna o comunicare onestă între şcoală şi familie. Eforturile depuse aici în şcoală au rezultate mai bune dacă sunt dublate de eforturile depuse acasă, vă invit să fiţi în continuare parteneri de încredere ai şcolii”, a mai spus ministrul.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News