Skip to content
Politică

VIDEO Iohannis, gazda Summitului flancului de Est al NATO: Recent, am fost martorii întăririi forţelor Federaţiei Ruse din zona Mării Negre

CAPTURA VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis găzduieşte, luni, împreună cu omologul său polonez, Andrzej Duda, Summitul Formatului Bucureşti (B9), a informat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, evenimentul este organizat la iniţiativa preşedintelui Iohannis şi se va desfăşura cu prezenţa la Bucureşti a preşedintelui Republicii Polone, aflat în vizită oficială în România, şi cu participarea prin videoconferinţă a celorlalţi şefi de state din Formatul Bucureşti, precum şi a Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg.

Administraţia Prezidenţială arată că agenda reuniunii la nivel înalt vizează pregătirea Summitului NATO care va fi organizat la Bruxelles, pe 14 iunie, cu accent special pe consolidarea relaţiei transatlantice, a posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, precum şi pe procesul de reflecţie NATO 2030.

Reuniunea va avea loc inclusiv în contextul recentelor evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre.

Dialogul şi cooperarea cu partenerii din Vecinătatea Estică, sprijinul pentru consolidarea capacităţilor acestora de apărare, precum şi sporirea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi partenerilor în faţa provocărilor actuale de securitate, vor fi, de asemenea, abordate de participanţii la reuniunea de vârf.

Având în vedere evenimentele recente de la graniţa de est a Ucrainei, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat importanţa consolidării legăturii transatlantice. Iohannis i-a mulţumit preşedintelui american, Joe Biden, pentru sprijinul faţă de NATO, dar şi lui Jens Stoltenberg pentru eforturile depuse în ultima vreme.

Dragi colegi, este o plăcere reală să fiu gazda dumneavoastră astăzi. Aş dori să vă mulţumesc tuturor pentru că aţi acceptat să luaţi parte la a patra ediţie a Summitului în Format B9. Este foarte oportun, fiind la numai o lună de Summitul NATO care se va ţine la Bruxelles. Trebuie să avem în vedere şi recentele evoluţii îngrijorătoare de securitate din regiune. Profit de această ocazie pentru a-i ura bun venit călduros Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg, care se alătură discuţiilor noastre. Ulterior, ni se va alătura un alt oaspete extrem de important, onorabilul Joseph Biden, care trimite un puternic mesaj de solidaritate transatlantică şi unitate înainte de Summitul NATO din 14 iunie. Formatul Bucureşti 9 şi-a dovedit valoarea, transmiţând mesaje de coeziune către şi între toţi aliaţii de pe flancul de est.

Dragi colegi, întărirea şi aprofundarea legăturii transatlantice, care rămâne în continuare baza alianţei noastre, reprezintă un obiectiv pe care îl avem cu toţii în comun. Aş vrea să îmi exprim aprecierea deosebită pentru preşedintele Biden, pentru sprijinul reînnoit faţă de NATO şi articolul 5 al tratatului de la Washington.

De asemenea, ca aliaţi de pe flancul estic avem nevoie sa continuăm consolidarea factorului de descurajare şi a celui de apărare. Recent, am fost martorii întăririi forţelor Federaţiei Ruse din zona Mării Negre în  jurul Ucrainei. Aş dori să îi mulţumesc Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg,  pentru eforturile sale. Dorim cu toţii ca alianţa noastră să fie mai puternică şi mai relevantă la nivel global. Pentru aceasta este nevoie să continuăm eforturile, inclusiv prin adoptarea unui nou concept strategic. Toate aceste elemente definesc însăşi esenţa alianţei noastre”, a fost intervenţia preşedintelui Iohannis înainte de începerea Summitului B9.

Formatul Bucureşti (B9) este o iniţiativă lansată de preşedintele României, Klaus Iohannis, şi de preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, la care participă statele membre NATO situate pe Flancul Estic al Alianţei: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria.

Primul Summit B9 a fost organizat la Bucureşti, în noiembrie 2015. Reuniunile ulterioare la nivel înalt au avut loc la Varşovia (8 iunie 2018) şi Kosice (28 februarie 2019).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *