VIDEO Ion Tăbîrță, analist: Rusia folosește regiunea transnistreană contra autorităților de la Chișinău

În partea a doua a ediției de astăzi a emisiunii Puterea Știrilor, invitațul Marinelei Angheluș, analistul Ion Tăbîrță din R. Moldova prezent prin Zoom, a comentat ultimele evenimente din Transnistria.

Aminitim faptul că Transnistria a cerut oficial intervenția Rusiei pentru presupuse presiuni din partea Republicii Moldova.

„Paradoxal, a afirmat analistul din R. Moldova, acest eveniment a făcut mai mult vâlvă în afara țării decât la Chișinău. Noi, cumva am început să atragem atenția asupra acestui subiect mai demult. Mă refer aici la acel presupus scenariu  potivit căruia cei din regiunea transnistreană s-ar putea adresa către Federația Rusă cu cererea ca ei să fie anexați după modelul Crimeei și că aceasta ar satisface cererea. Ezistau bănuieli că toat acestea n-ar fi fost de fapt decât un scenariu pus la cale de Moscova. Însă lucrurile nu au stat așa nici pe departe”, a spus Tăbîrță.

Contextul, spune acesta, este unul economic. De peste 20 de ani, regiunea transnistreană se bazează pe comerțul exterior, fără să plătească niciun fel de taxe.

„Însă, explică analistul, schimbările geopolitice provocate în sud-estul Europei de războiul din Ucraina au închis un canal. Respectiv contrabanda care de multe ori se făcea prin intermediul Ucrainei cu ajutorul elitelor regionale din nord-est. Ucraina a luat sub control frontiera sa pe segmentul transnistrean, frontiera pe segmentul transnistrian cu Republica Moldova și o sursă provenind din contrabandă s-a diminuat considerabil sau a dispărut. Practic, acum nu se mai fac niciun fel de operațiuni, iar regiunea transnistreană nu poate comunica cu lumea exterioară doar prin intermediul teritoriului controlat de către autoritățile constituționale.”

Lucrurile vor deveni și mai complicate, odată cu începerea procesului de începere a negocierilor sau după ce Republica Moldova a primit statutul de țară candidat.

„Noi am început să schimbăm o serie de acte legislative, unele legate de tarifele de import sau noile prevederi la codul vamal. Potrivit acestora, nu mai pot fi acordate niciun fel de privilegii agenților economici din regiunea transnistreană. (…) În condițiile când la 1 ianuarie aceste taxe au intrat în vigoare, cei din regiunea transnistreană au început să trimită semnale în societate dar și către partenerii externi că, de fapt, zona s-ar afla într-o anumită blocadă și că ar fi strangulată economic de către Chișinău. Nu este adevărat. Chișinăul a impus acum niște reguli pentru toți agenții economici, indiferent de pe care mal vin, nimeni nu mai este privilegiat. (…) În ce privește evenimentul de ieri a fost mai degrabă o inițiativă internă a conducerii de acolo, alegându-se intenționat această dată de 28 februarie, știindu-se că pe 29 va fi transmis mesajul către popor al președintelui rus. Probabil au primit și o anumită susținere din partea unor lideri de la Moscova. De fapt, Federația Rusă încearcă acum să folosească regiunea transnistreană ca și unitate teritorială autonomă contra autorităților publice centrale de la Chișinău”, a subliniat analistul Ion Tăbîrță din R. Moldova.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL