VIDEO Irlanda: Scene de haos la Dublin după un atac cu cuţitul

Ciocniri violente atribuite extremei drepte au izbucnit joi seară la Dublin după un atac cu cuţitul soldat, la mijlocul zilei, cu mai mulţi răniţi, printre care trei copii, în care poliţia a exclus orice motiv terorist, transmite AFP.

Mai multe vehicule, printre care o maşină de poliţie şi un autobuz, au fost incendiate iar unele magazine au fost jefuite, a constatat un jurnalist al agenţiei France Presse. Calmul a revenit la sfârşitul serii, după evenimente descrise de inspectorul-şef Patrick McMenamin drept „sălbăticie gratuită”. Nu s-au înregistrat răniţi grav în pofida „atacurilor” care au vizat forţele de ordine, a adăugat responsabilul poliţist, precizând că au fost mobilizaţi până la 400 de poliţişti.

Violenţele au izbucnit într-un cartier în care locuiesc în special imigranţi şi pe fondul zvonurilor despre originea presupusului agresor, despre care poliţia a indicat doar că este un bărbat în vârstă de peste cincizeci de ani, care a fost internat în spital. Forţele de ordine au fost vizate de proiectile aruncate de o mulţime care era, de asemenea, ostilă faţă de „media mainstream”. În jurul orelor 22.00 (locală şi GMT), poliţia a raportat că străzile din centrul oraşului Dublin erau „în mare parte calme”.

 

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL