Skip to content
Societate

VIDEO. Jurnalistul Silviu Mănăstire, ameninţat de şeful DGA, soţul principalei colaboratoare a ministrului Vlad Voiculescu

psnews.ro

Jurnalistul Silviu Mănăstire susţine că a primit mesaje de ameninţare de la Liviu Althamer, actual adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DGA), după ce a vorbit despre Vlad Voiculescu, ministru al Sănătăţii, şi soţia lui Althamer, secretar de stat în MS.

„Domnul Althamer, şeful DGA, nu-mi mai transmiteţi prin intermediară că o să faceţi, că o să dregeţi. Dacă soţia dumneavoastră este principala colaboratoare a lui Vlad Voiculescu şi sunteţi directorul DGA, serviciu secret din MAI, nu se face să-mi transmiteţi prin intermediară că nu e bine ce fac. Eu am un contract moral cu telespectatorii mei şi am responsabilitatea să spun lucrurilor pe nume nu mai transmiteţi prin intermediari.

Cu ocazia asta, îi transmis ministrului de Interne, Lucian Bode că eu, jurnalistul Silviu Mănăstire, în acest moment, nu mă simt confortabil cu presiunile care se fac din direcţia DGA. Mâine o să fac un document oficial în acest sens. Nu mai transmiteţi că nu este în regulă.

Dacă toată cupola, toţi şmecherii din România care sunt în spatele lui Vlad Voiculescu ţin cu orice preţ să-l ţină pe omul ăsta în funcţie, nu am nicio problemă. Să fie ministru al Sănătăţii încă 20 de ani. Nu mă deranjează. Aici discutăm despre altceva, despre morţi, despre sănătatea noastră, despre o tragedie până la urmă„, a afirmat Silviu Mănăstire, în emisiunea „Dosar de Politician”, la postul la B1 TV.

Monica-Emanuela Althamer, navigator de pacienți la Asociația Magic, ONG-ul fondat de Melania Medeleanu și Vlad Voiculescu, a fost numită joi secretar de stat în Ministerul Sănătății. Decizia de numire a Monicăi Althamer, semnată de premierul Florin Cîțu, a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.

Monica Althamer l-a înlocuit în funcția de secretar de stat pe medicul Horațiu Moldovan, venit în minister odată cu fostul ministru Victor Costache. Originară din Timişoara, aceasta a ocupat pentru scurt timp postul de consilier onorific al ministrului Voiculescu. Althamer nu are pregătire medicală, fiind licenţiată în teologie şi literatura engleză.

Aceasta a mai ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății în perioada 7 iulie 2016-4 ianuarie 2017, tot atunci când titluar la Sănătate era Vlad Voiculescu.

 

 

Monica-Emanuela Althamer s-a mai remarcat şi în timpul scandalului care l-a avut în centrul atenţiei pe celebrul medic ortoped pediatru Gheorghe Burnei, pus la zid inclusiv de medicul ortoped Marius Uscatu, soţul preşedintei „Asociaţiei Dăruieşte Viaţă”, Carmen Uscatu.

Mai mult, soţul noului secretar de stat, Althamer Liviu Emi, lucra la DGA, instituţie care l-a investigat pe chirurgul Burnei, deşi nu avea jurisdicţie în astfel de anchete.

De altfel, medicul psihiatru Gabriel Diaconu a dezvăluit recent că Vlad Voiculescu are relațiile la vârful Poliției Române, prin protejarea Monicăi Althamer, soția șefului Direcției Generale Anticorupție din MAI, Liviu-Emi Althamer, pe care a numit-o secretar de stat în Ministerul Sănătății.

4 comentarii la “VIDEO. Jurnalistul Silviu Mănăstire, ameninţat de şeful DGA, soţul principalei colaboratoare a ministrului Vlad Voiculescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *