Skip to content
Politică

VIDEO Klaus Iohannis: Împreună vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult

presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj video cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a precizat că „împreună, cu răbdare şi tărie sufletească, vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult”.

„Dragi români, ne regăsim în taina sfântă a celor mai mari sărbători creştine, o celebrare a vieţii şi a speranţei. Miracolul Învierii ne aduce mereu împreună, fie că ne aflăm pe meleagurile natale sau peste hotare.

Şi în acest an credinţa ne rămâne la fel de puternică, chiar dacă nu putem fi încă alături de toţi cei dragi, din cauza pandemiei de COVID-19 care continuă să afecteze întreaga lume.

Vă mulţumesc tuturor pentru uriaşul efort naţional destinat protejării sănătăţii noastre. Responsabilitatea celor care respectă măsurile de protecţie împotriva răspândirii virusului, dedicarea şi sacrificiile celor care luptă în prima linie pentru a-şi salva semenii, munca tuturor celor care fac societatea să funcţioneze, toate acestea stau mărturie că forţa naţiunii noastre este de nezdruncinat.

Împreună, cu răbdare şi tărie sufletească, vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult. Vă urez tuturor ca Sfintele Paşti să vă aducă sănătate şi pace în suflete. Cristos a Înviat!”, a afirmat şeful statului.

3 comentarii la “VIDEO Klaus Iohannis: Împreună vom depăşi această teribilă perioadă şi ne vom recăpăta normalitatea care ne-a lipsit atât de mult

  1. & Insistența celor ce guvernează pentru vaccinare să nu se transforme totuși într-o formă de „șantaj”, prin restrângerea de drepturi și libertăți, până când vaccinează cei ce guvernează ceea ce au anunțat că și-au propus ,?

  2. @ Dacă restricțiile ar trebui corelate și cu riscurile și gravitatea infectărilor pe categorii de vârstă, restricțiile fiind mai puține pentru categoriile de vârstă unde infectarea este mai puțin riscantă și mai bine stabilite la categoriile de vârstă la care infectarea cu virus ar fi mai riscantă, ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *