Skip to content
Societate

VIDEO La ce trebuie să ne așteptăm dacă plecăm pe 1 Mai la mare: „Se va circula doar pe o bandă pe sens”

Jurnalistul Vitalie Cojocari a discutat cu reprezentanții companiei care repară cele două poduri peste Dunăre și a aflat că muncitorii nu reușesc să se încadreze în termen.

Acesta precizează că în acest weekend, în condițiile unui trafic lejer, era deja un pic de aglomerație, într-o postare pe pagina sa de pe Facebook:

„De 1 mai drumul spre mare va fi cel mai probabil extrem de aglomerat. Vorbesc despre cei care vor merge pe litoral cu mașinile.

Motivul, lucrările de reparație la un pod peste Dunăre se prelungesc mai mult decât a fost plănuit inițial. Așadar, este de așteptat să stați mult sau foarte mult în ambuteiaj la plecare, dar și la întoarcere.

Nu vă pot recomanda decât… răbdare.

Acum să vă explic ce s-a întâmplat.

Am discutat cu reprezentanții companiei care repară cele două poduri peste Dunăre. Este vorba de podul de la Cernavodă și podul de peste Brațul Borcea.

Podurile Dunărene se repară pentru prima dată după aproape 40 de ani de când au fost deschise circulației. Firma de construcție spune că a descoperit fisuri mult mai mari decât se vedeau de la suprafață când au câștigat licitația. Multe din plăcile de de beton de aproape 30 de centimetri sunt roase de vreme și este mare minune că au rezistat până acum.

Muncitorii nu reușesc să se încadreze în termen.

La Cernavodă lucrurile au mers conform planului. Acolo circulația se va redeschide în timp util pentru vacanța de 1 mai.

Probleme sunt la podul de peste brațul Borcea, pod de 1.4 km cu două benzi pe sens. Acesta trebuia să fie deschis înainte de 1 mai. Nu se va întâmpla.

Se va circula doar pe o bandă pe sens. Așa cum vedeți și în imaginile pe care le-am pus aici. Viteza de deplasare este de 60 de kilometri pe oră. În acest weekend, la un trafic lejer, era deja un pic de aglomerație. Vă dați seama ce se va întâmpla de 1 mai când în jur de 50 de mii de turiști vor ajunge pe litoral. Desigur, foarte mulți vor fi cu mașinile.

Închei cu o veste bună. Podul ar urma să fie deschis complet circulației în iunie, când începe sezonul estival. Astfel că nu vor fi probleme în această vară. Lucrările vor fi reluate la toamnă”, a scris Vitalie Cojocari pe Facebook.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că restricţiile rutiere de pe podul de la Feteşti nu vor fi ridicate în această săptămână, aşa cum era programat, deoarece specialiştii au descoperit probleme la structură şi este nevoie de lucrări mai ample decât era planificarea iniţială. El a menţionat că aceste lucrări vor fi oprite înainte de începerea sezonului estival.

Sorin Grindeanu a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă restricţiile rutiere pe podul de la Feteşti vor fi ridicate, joi, aşa cum era programat iniţial sau dacă au fost găsite probleme.

“S-au găsit probleme în momentul când au decopertat. Chiar vorbeam cu domnul preşedinte venind încoace, în momentul în care au decoperat au găsit probleme de structură, probleme mai grave decât se aşteptau şi de aceea nu s-a putut respecta. Se lucrează, inclusiv azi dimineaţă. Acum poate aveau informaţii că se trece pe acolo, dar se lucrează. În momentul în care s-a decopertat şi s-a văzut structura şi au dat seama că este nevoie de lucrări mai ample faţă de cât şi-au planificat iniţial”, a explicat ministrul Transporturilor.

El a precizat că, deşi restricţia trebuia să fie ridicată în această săptămână, va mai dura şi în luna mai, urmând să fie ridicată înainte de începerea sezonului estival.

“Trebuia să fie restricţia până în Paşti, din ce mi-au spus va mai dura probabil şi pe parcursul lunii mai, o săptămână, două, din informaţiile pe care ni le-au transmis. În mod cert sezonul, când începe normal sezonul, dau la o parte 1 Mai, nu vor mai fi restricţii”, a menţionat Sorin Grindeanu.

Lucrările de reabilitare a Podului peste braţul Borcea de pe A2 au fost reluate la finalul lunii februarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *