Președintele PNL, Ludovic Orban, susține că întreaga situație tensionată din Valea Jiului a fost generată de acțiunile Partidului Social Democrat. Liderul PNL a explicat faptul că CEH se află în insolvență după un ajutor de stat acordat în timpul guvernării PSD.
„Situația foarte gravă în care se află CEH se datorează unui ajutor de stat acordat în timpul PSD și care n-a fost folosit în conformitate. Iar UE a hotărât că trebuie să returneze acei bani. Din acel moment firma a intrat în insolvență și în mod evident această situație critică a generat multe probleme, cu tot ceea ce înseamnă funcționarea campanei.
Pe lângă rezolvarea problemei (plata salariilor) am identificat fonduri și resurse financiare suplimentare: e vorba de aproximativ 10 milioane de lei pentru alte drepturi de muncă, care sunt mai multe. Obiectivul nostru e să construim o societate viabilă, cu acțiuni viabile și care să mențină un număr cât mai mare de locuri de muncă pentru actuala companie sau pentru viitoarea companie.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
Primarul Dominic Fritz, agent al serviciilor secrete germane? Dovezile care îl dau de gol pe edilul Timişoarei
Robert Cazanciuc, reacţie virulentă după tăierea bugetului ICCJ: Cine e Înalta Poartă pentru care se pune bir?
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Alina Mungiu-Pippidi, revoltată de comportamentul politicienilor inclusiv în spaţiul virtual: Liderii și trolii se pupă pe bot
Salariile nu poți să le plătești din orice fel de alocare bugetară”, a spus Ludovic Orban.
@ Zice „politicianul” ce îşi doreşte, ?