Politologul Sergiu Mișcoiu a declarat luni, în emisiunea Puterea Știrilor, că după victoria în alegerile prezidențiale, președintele Nicușor Dan ar trebui să manifeste prudență și echilibru în contextul luptei politice care urmează pentru Primăria Capitalei. În opinia sa, deși Dan ar putea sugera direcții privind viitorul edil al Bucureștiului, este esențial ca acesta să păstreze o poziție de neutralitate, așa cum impune rolul constituțional al președintelui.
„Cred că Nicușor Dan va avea înțelepciunea de a fi cât se poate de neimplicat în această luptă. (…) Este esențial ca președintele să revină la o condiție de șef al statului, garant al Constituției, cu un grad de neutralitate politică cu adevărat important”, a punctat Mișcoiu.
Profesorul a subliniat însă că moștenirea politică a lui Dan la Primăria Capitalei, mai ales în ceea ce privește lupta cu mafia imobiliară și consolidarea bugetului instituției, ar putea influența viitorul cursei electorale pentru București.
În ceea ce privește posibilii candidați, Mișcoiu a remarcat apariția unor nume precum Ciprian Ciucu din partea PNL sau Cătălin Drulă din partea USR, și a pus sub semnul întrebării o eventuală revenire a Gabrielei Firea în cursă.
„Am îndoieli că se va întâmpla acest lucru, mai ales dacă PSD va intra într-o buclă a reformei. (…) Mai degrabă va exista o dorință de a inventa personaje noi sau de a se agăța de anumite vedete din diverse domenii”, a precizat el.
Mișcoiu a comentat și posibilele formule politice pentru alegerile locale din Capitală, afirmând că o coaliție PNL-USR ar putea avea șanse reale, în funcție de candidatul desemnat, dar a atras atenția asupra fragmentării posibile a votului și a apariției altor actori, cum ar fi AUR sau chiar o candidatură a lui Cristian Popescu Piedone, susținută de PSD.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News