Preşedinta Maia Sandu i-a felicitat luni pe moldoveni pentru aprobarea referendumului constituţional, chiar dacă a fost cu o majoritate foarte strânsă, dar a spus că fiecare vot a contat cu adevărat, mai ales că bătălia electorală s-a dat cu mijloace incorecte, în ceea ce a numit o tentativă de „atentat la democraţie”.
Referindu-se la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, ea le-a cerut alegătorilor care au votat-o să-i mobilizeze şi pe alţii şi s-a adresat electoratului celorlalţi candidaţi pro-europeni, inclusiv al lui Renato Usatîi să o susţină în noua bătălie şi să nu lase ţara „celor care vor să o vândă”.
Potrivit datelor preliminare aproape finale, Maia Sandu a obţinut 42,30%, urmată de Alexandr Stoianoglo, candidatul susţinut de socialiştii proruşi, care are 26,05 la sută din voturi, şi de Renato Usatîi, cu 13,08 la sută.
Ceilalţi candidaţi proeuropeni al căror electorat este curtat acum de Maia Sandu sunt Ion Chicu – 2,06 la sută, Octavian Ţîcu – 0,93 la sută, Andrei Năstase – 0,64 la sută şi Tudor Ulianovschi – 0,52 la sută.
Cum electoratul lui Renato Usatîi nu ar fi tentat să voteze neapărat cu Maia Sandu, actuala preşedintă în exerciţiu mizează pe o şi mai buna mobilizare la vot şi pe convingerea celor indecişi.
„Am luptat corect şi am câşitgat corect într-o bătălie nedreaptă”, a spus Maia Sandu, referindu-se la declaraţiile făcute după miezul nopţii, când a îndemnat alegătorii să aştepte rezultatul final, deşi a spus că autorităţile au informaţii şi dovezi că reţele criminale sprijinite de forţe ostile Moldovei au încercat să corupă şi să cumpere 300.000 de voturi, într-o fraudă de o amploare fără precedent, care ar fi putut fi împiedicată dacă sistemul justiţiei ar fi funcţionat suficient. „Vom corecta unde am greşit”, a promis Maia Sandu.
Numărarea voturilor din diaspora, pe parcursul nopţii, a schimbat dramatic rezultatul de la referendumul proeuropean, care a reuşit să treacă la limită, cu puţin peste 50 la sută din voturi, după ce rezultatele din ţară arătau că răspunsul majoritar era NU, la o diferenţă categorică, de circa 10 procente, de răspunsurile DA.
Maia Sandu a dat asigurări că voinţa alegătorilor va fi transpusă în Constituţie şi a spus că „determinant a fost fiecare vot”, fie din ţară, fie de peste hotare.
Diaspora a arătat că rămâne conectată cu ţara, peste 240.000 de alegători ieşind la vot, un record.
Important este că alegătorii moldoveni „nu au lăsat ţara celor care vor să o vândă” şi „şi-au salvat democraţia”, a spus Sandu, care a transmis un mesaj de unitate către electorat şi a dat asigurări că fie în ţară, fie în străinătate, moldovenii sunt o familie.
„Mai avem o bătălie de dat”, a spus Maia Sandu, făcând apel la mobilizare la vot pentru al doilea tur de scrutin. Ea le-a spus celor care au votat-o să-i mobilizeze şi pe alţii, să-şi sune prietenii, rudele şi să le explice „ce pot pierde”.
Totodată, ea a părut să-l invite pe contracandidatul ei din turul al doilea la o „dezbatere serioasă” despre „încotro vrem să mergem”.
Întrebată de jurnalişti dacă poate da detalii despre frauda masivă despre care a vorbit, Maia Sandu a spus că răspunsurile vor veni de la autorităţile competente.
Cele mai importante declarații ale președintei Maia Sandu:
Poporul și-a exprimat voința iar majoritatea poporului a susținut calea europeană.
Fie că ați votat la Soroca, la Chișinău, la Milano, la Dublin, voi ați decis că Moldova trebuie să meargă spre pace, spre bunăstare.
Peste 240.000 de concetățeni au votat în afara țării și nu au lăsat soarta țării pe mâna celor care o vând.
Suntem un tot întreg, suntem o familie.
Am câștigat prima bătălie dintr-o luptă grea și nedreaptă.
Ce sa întâmplat ieri este un atentat asupra aspirației poporului nostru de a fi parte a familiei europene.
Dușmanii noștri își doresc o Moldovă divizată.
Ținta lor de a cumpăra 300.000 de voturi arată că trebuie să privim cu atenție unde s-a greșit și să învățăm din acest atac mizerabil asupra suveranității noastre.
Am înțeles mesajul dvs, știm că trebuie să facem mai mult pentru a combate corupția.
Doar prin vot putem preveni un dezastru.
Pentru a nu pierde ce avem, avem datoria să asigurăm o mobilizare generală la vot.
Mai avem o bătălie de dat.
Trebuie să învingem în fața acestui atac masiv la cursul nostru european.
Viziunea noastră europeană trebuie să devină un scut împotriva agresiunii.
Mă adresez celor care l-ați votat pe Usatii. Știu că avem diferențe de opinia, dar ca și mine nu vreți revenirea bandiților la putere.
Puterea este în adevăr în mod evident și adevărul este că și eu și voi vreți să fim liberi în țara noastră, să nu ne calce nimeni în picioare.
Am un mesaj către cetățenii care n u sunt încă convinși de viitorul nostru european: apropierea de UE aduce beneficii pentru toți.
Toți cetățenii doresc să trăiască în pace, în tr-o societate prosperă, și vă promit că voi lucra în continuare pentru asta.
Un lucru este important: și cei optimiști, și cei dezamăgiți, și cei tineri, și cei vârstnici, ne dorim să trăim în libertate și pace și despre asta este UE.
Mă adresez și contracandidatului meu, respect votul celor care și-au ocnferit încrederea în dvs. Trebuie să avem o dezbatere serioasă.
Rezultatul de la referendum ar fi fost mult mai mare dacă interferența murdară nu ar fi încercat să blocheze drumul nostru.
Mai avem o bătălie de dat.
Ei vor să închidem ochii și să ne speriem de ei. Noi îi vom privi în față și com conduce țara spre pace și bunăstare.
Întrebări:
Despre fraudarea a 300.000 de voturi și dușmanii Moldovei.
Maia Sandu:
Eu a spus că referendumul a fost câștigat cu un vot majoritare care permite introducerea în constituție a aderării Moldovei la UE.
Despre aceste fraude vorbim de câțiva ani, știți aceste acțiuni ale grupărilor criminale, instituțiile statului trebuie să ofere și mai multe detalii.
Este nevoie de o justiție care să sancționeze cumpărarea de voturi.
„Avem probe și informații precum că ținta grupării criminale a fost să cumpere 300 mii de voturi. Dimensiunea fraudei este fără precedent. Scopul a fost compromiterea unui exercițiu democratic. Scopul lor a fost să inducă frică și panică în societate. Nu vom renunța să apărăm libertatea și democrația. Așteptăm rezultatele finale și vom reveni cu decizii”, a declarat Maia Sandu.
Până la ora 10:00, au votat în total 1.562.276, adică 51.65% dintre alegători. După numărarea a 98.56% din voturi, au votul pentru „DA” 735.834 de persoane (50,16% ).
La prezidențiale, după procesarea a 98.56% din procesele verbale, cel mai mare scor l-a obținut Maia Sandu, cu 42,07% (640 de mii de voturi), urmată de Alexandr Stoianoglo, care a acumulat 26,27% (400 de mii de voturi). Cei doi se vor confrunta în turul doi, pe 3 noiembrie.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News