Skip to content
Societate

VIDEO Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, vinovată? Dovada că Vergil Chițac are dreptate

captura video

După tragedia de la Boli Infecțioase, managerul Stela Halichidis a fost criticată din toate părțile, după ce autoritățile au anunțat că din 2017 nu a demarat procedurile în vederea obținerii avizelor de securitate la incendiu, potrivit replicaonline.ro.

Cu toate acestea, ea se consideră o victima, dar și nevinovată de moartea acelor șapte persoane care s-au luptat cu boala, COVID, dar și cu sistemul, din pricina căruia nu au mai reușit să iasă vii din spital. Puțini știu însă că, înainte de producerea evenimentului nefericit, Halichidis se afla în concediu de odihnă, cel mai probabil.

La sfârșitul lunii august, pe data de 31, la întâlnirea primarului Vergil Chițac cu directorii instituțiilor din subordinea Primăriei, Halichidis nu a fost prezentă. Și nici nu a anunțat că nu va fi, fiind nevoie ca secretara primăriei să o contacteze telefonic.

A delegat pe colega ei Claudia Cambrea să intre in videoconferință. Chițac vroia să știe nevoile spitalului, în contextul pandemiei și al apropierii sezonului rece, dacă au fost luate măsuri în ceea ce privește siguranța instalației și aparatelor la incendiu.

Replica vă prezintă o înregistrare din ședința organizată de Vergil Chițac cu directorii din subordine, întâlnire ce a avut loc pe 31 august a.c. Chitac era interesat să afle cât de pregătit este Spitalul Municipal pentru sezonul rece, dacă este pregătit pentru Valul 4 al pandemiei, interesat fiind și de partea electrica ori dacă spitalul are nevoie de bani.

A strigat-o pe Halichidis în videoconferință, nu a răspuns. Nici nu ar fi avut cum, era în concediu. A insistat să intre în legătură cu ea și i-a cerut unei angajate să o contacteze.

După scurt timp, a răspuns medicul Claudia Cambrea, care a anunțat că managerul este in concediu.”Mă interesează dacă au materiale sanitare,rezerve de oxigen, dacă sunt rezerve de medicamente,tot ce înseamnă logistica și nu numai.”, a spus Chitac, după cum se poate auzi și pe materialul video.

Cambrea: Legat de partea cu incendiile, nu știu ce să zic

Bună ziua! Doctorița Cambrea sunt. Doctorita Halichidis este în concediu.„,a răspuns Cambrea.

Mă interesează să știu, să spuneți ce nevoi aveți, legate de medicamentele, de rezervele de oxigen, de toate instalațiile care le aveți acolo, inclusiv cele pentru incendiu”, i-a replicat Chițac. „Am probleme cu unul din medicamente, iar vizavi de instalații și cu partea de incendii nu stiu ce să vă zic,” a spus Cambrea. Primarul i-a cerut să-i transmită mesajul urgent managerului Halichidis și să ofere un răspuns.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *