În cadrul emisiunii Puterea Știrilor, jurnalistul Mihai Belu a adus critici la adresa sistemului de justiție românesc, subliniind dificultățile întâmpinate în cazurile de extrădare și gestionarea condițiilor de detenție. El spune că, în timp ce apărarea fugarilor poate fi foarte bine pregătită, acțiunile Ministerului Justiției, sunt adesea inadecvate, permițând astfel unor persoane urmărite să evite extrădarea.
„Astea sunt niște baliverne pentru că au avut o grămadă de vreme autoritățile să optimizeze și condițiile din cămine, și condițiile din închisori și n-au făcut nimic. N-o să fac acum parte din ăia care spun domnule, lasă că au făcut niște fapte și merită să fie acolo. Eu văd cumva că justiția din România pe unii reușește să-i extrădeze, pe alții nu.
E un mix între o apărare bună a celor care sunt urmăriți și o acțiune proastă a celor de la Ministerul Justiției. Cu cât e mai bună apărarea fugarilor și mai proastă acțiunea oamenilor Aline Gorghiu, cu atât scapă fugarii. Vedem că avem o postare pe facebook la ministrul justiției, care se laudă, de altfel, cu munca unor oameni care sunt în subordinea ei vremelnic, pentru că de fapt, toate actele acestea, toate procedurile nu au nicio legătură cu ministrul justiției. O veste proastă pentru toți fugarii din România este că în momentul ăsta, din ce am văzut în ultima perioadă, încep să se construiască de zor pușcări în toată România. S-a început la Buzău, acasă la Marcel Ciolacu. Mai este una în lucru pe la Ploiești, dacă nu mă înșel, și mai sunt tot felul de pavilioane care se fac în celelalte închisori.
Deci problema se putea rezolva asta cu locurile de detenție. Și asta nu era o problemă care să ajungem să ne știe toată Europa. Asta era o problemă pe care s-o rezolve România intern”, a declarat jurnalistul Mihai Belu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News