Vicepreședintele Senatului, Mihai Coteț, a criticat dur poziția Partidului Social Democrat în privința menținerii plafonării prețurilor la alimentele de bază. Invitat în emisiunea „Puterea Știrilor” de marți, 16 septembrie, liberalul a afirmat că măsura este una populistă, care nu aduce beneficii reale populației și creează distorsiuni în economie.
Executivul a anunțat că plafonarea va înceta la 1 octombrie, însă PSD contestă decizia și susține că nu a existat un acord în coaliție. În replică, Mihai Coteț a precizat că hotărârea a fost luată de comun acord, iar atitudinea PSD face parte dintr-un joc politic.
„Ne-am înțeles în coaliție asupra unor decizii, ulterior ei vin public și spun că nu e așa, noi vrem altfel. Acest discurs de opoziție, în timp ce se află la guvernare, este un populism ieftin. În realitate, menținerea plafonării nu face altceva decât să creeze probleme mai mari în piață. Limitând adaosul la unele produse, producătorii și retailerii mută diferența pe alte produse. Practic, dăm pe mere, luăm pe pere”, a declarat senatorul PNL.
Coteț a avertizat că această măsură îi afectează în special pe micii producători români, care nu au posibilitatea să suporte costurile suplimentare sau să le transfere în alte zone.
„Cei mari, retailerii, își permit să mute adaosul în altă parte. Cei mici, românii, tinerii antreprenori, nu au unde să ducă diferența de cost. Astfel, noi îi omorâm pe cei mici și îi sprijinim pe cei mari. Este o măsură greșită, care duce la creșteri de prețuri în alte sectoare și la o inflație și mai mare. Statul nu trebuie să intervină artificial în economie, ci să stimuleze competiția și să susțină întreprinzătorii pentru a deveni competitivi”, a explicat acesta.
În ceea ce privește tensiunile din coaliție, vicepreședintele Senatului a subliniat că PSD folosește tema plafonării în luptele sale interne.
„Ei realizează că o plecare de la guvernare nu le va face bine, pentru că pierd primari și funcții publice. Comunicarea lor de opoziție este mai degrabă parte din jocurile interne, în perspectiva congresului pe care încă nu l-au stabilit. Însă, din păcate, aceste conflicte alimentează creșterea AUR, care profită de greșelile și promisiunile nerespectate ale partidelor mari”, a adăugat Mihai Coteț.
Astfel, potrivit liberalului, renunțarea la plafonarea prețurilor la alimente de bază este o decizie necesară pentru sănătatea pieței, chiar dacă pe termen scurt poate părea nepopulară.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News