VIDEO Mihai Tudose: „Poate, Mircea Geoană este foarte dependent de cei care l-au susținut și i-au umplut conturile”

Foto: Facebook Mihai Tudose

Sfârșit de săptămână important, pentru Partidul Social Democrat! Consiliul Politic Național PSD și-a strâns, la Palatul Parlamentului, membri importanți care au discutat, înaintea Congresului, despre noua conducere a partidului.

La sfârșitul întâlnirii, socialiștii au ieșit, unul câte unul, fără a oferi prea multe detalii “ Veți afla de la președinte, toate detaliile”, explicau, ei.

Nu a fost și cazul vicepreşedintelui PSD, Mihai Tudose care, întrebat de jurnaliști despre viitorul candidat pe care PSD îl va desemna să îi reprezinte pentru alegerile prezidențiale, acesta a afirmat că:

„Deocamdată nu există alte opțiuni ale PSD pentru candidatul la alegerile prezidențiale, în afara lui Marcel Ciolacu(…). Azi, nu văd ce motiv ar avea PSD să susțină un candidat independent. Domnul Ciolacu este cel mai bine plasat. Punct”, a subliniat, Tudose.

Întrebat despre faptul că Marcel Ciolacu a declarat că Mircea Geoană nu este independent fiindcă a făcut parte din structura PSD, Tudose a răspuns:

Poate, Mircea Geoană este foarte dependent de cei care l-au susținut și i-au umplut conturile până acum (…). Marcel Ciolacu va anunță candidatura, când trebuie”.

CPN a stabilit detaliile privind noua conducere a partidului

Marcel Ciolacu a anunțat că, la următorul Congres, vor fi candidaturi tot pe moțiuni și echipe, iar pe 31 august va avea loc întâlnirea cu grupurile parlamentare pentru stabilirea priorităţior legislative în noua sesiune.

„S-a stabilit ca pe data de 24 august va fi Congresul ordinar al PSD. Mai sunt nouă judeţe care nu au avut conferinţe de alegeri şi în următoarea lună, pe 12 august, va exista un calendar ca aceste organizaţii să ţină conferinţele de alegeri interne.

Am stabilit, ca să nu modificăm statutul în ceea ce priveşte candidaturile, să fie candidaturi tot pe moţiune.

8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi 8 vicepreşedinţi pentru fiecare regiune de dezvoltare a României

Un singur lucru o să modificăm, la începutul Congresului, ca şi procedură legală, o să mărim numărul de vicepreşedinţi, de la 4 vicepreşedinţi pe domenii de activitate, o să fie 8 vicepreşedinţi pe domenii de activitate şi 8 vicepreşedinţi pentru fiecare regiune de dezvoltare a României”, a spus liderul PSD, Marcel Ciolacu.

O să mărim numărul de vicepreședinți de la patru pe domenii de activitate, la opt pe domenii și opt pentru fiecare regiune de dezvoltare”, a spus președintele PSD.

De asemenea, despre candidatura la prezidenţiale, Ciolacu a spus că decizia îi aparţine. Candidatul PSD va câştiga alegerile pentru funcţia de preşedinte, a dat asigurări el precizand ca CNP a realizat şi o analiză a alegerilor, pe fiecare judeţ, în partide.

Listele sunt deschise pentru ambele candidaturi: la președinția partidului și la președinția României. Candidaturile se pot depune până la dată Congresului din 24 august.

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: