VIDEO Mii de tone de gunoi și deșeuri intră lunar în România. Ministerul Mediului: Un fenomen în atenția noastră

Sursă: Pixabay

Mii de tone de gunoi și deșeuri intră lunar în România. De la începutul anului au intrat în țară peste 100 de camioane cu gunoaie declarate în acte bunuri second-hand sau donații. Sorin Banciu, secretar de stat în Ministerul Mediului, spune că autoritățile române implementează măsuri stricte pentru a combate traficul ilegal de deșeuri și pentru a asigura gestionarea acestora.

„Este una dintre modalitățile prin care unele companii vest-europene chiar încearcă să scape de deșeuri și să le aducă într-o țară care, cred ei, are un regim mai permisiv. A existat un sistem în care acest trafic al deșeurilor nu era foarte bine controlat. S-au luat niște măsuri de atunci, avem un număr limitat de puncte de trecere a graniței în care deșeurile pot fi aduse în România, pentru că comerțul cu deșeuri nu este ilegal. Însă deșeurile care se aduc în România trebuie tratate și trebuie reintroduse în economia circulară. Nu trebuie să ajungă pe gropile de gunoi, din păcate, asta încă se întâmplă. Depozitarea gunoaielor în România este încă mult mai ieftină ca în alte state europene și sunt tot felul de organizații care încearcă această breșă să aducă sub formă de second-hand sau donații deșeuri în România”, a explicat Banciu.

Banciu spune că pentru a aborda această problemă, s-au instituit măsuri de control mai stricte, inclusiv limitarea numărului de puncte de trecere a graniței pentru deșeuri și intensificarea controalelor către Garda de Mediu și vamă.

„E un fenomen care este în atenția noastră. Este un fenomen la care Garda de Mediu împreună cu vama se uită atent. Sunt controale care se fac. Însă capacitatea noastră de a controla fiecare punct de trecere din cele 19 în permanență și de a controla fiecare camion trebuie îmbunătățită. De asta în procesul de aderare la OCDE, am propus ca numărul de comisarii ai Gărzii de Mediu să crească. Este unul dintre aspectele pe care vrem să le controlăm mai bine. În același timp, lucrăm și la nivel legislativ, inclusiv la nivel european noua directivă privind transferul de deșeuri, am semnalat acest lucru, am spus oameni buni, trebuie să clarificăm ce înseamnă second-hand și ce înseamnă deșeu, pentru că un produs second-hand, fie că vorbim de haine sau de aparatură electronică, el trebuie să fie folosit, el trebuie să fie reglementat, el trebuie să aibă niște condiții de siguranță pentru utilizator”, spune Banciu.

În plus, Banciu a subliniat că, în prezent, România implementează un sistem de trasabilitate pentru importul de deșeuri, care impune ca acestea să fie legat direct de un reciclator autorizat. deși progresele sunt vizibile, este nevoie de eforturi continue pentru a combate fenomenul traficului de deșeuri și pentru a asigura un management adecvat al acestora în România.

„Există un demers legislativ la nivel național să clarificăm acest lucru aici, dar în același timp, bineînțeles și la nivel european trebuie făcut acest lucru, pentru că noi discutăm de o piață unică. România nu poate impune niște bariere artificiale unui comerț legal cu deșeuri. O să vă dau exemplu unei fabrici mari care reciclează plastic și care importa PET până să apară sistemul de garanție-returnare în România, care deja pune pe piață PET, aluminiu și sticlă reciclată corespunzător.

Ori aici există încă o marjă de incertitudine cu privire la ce este produs second-hand și ce este deșeu, pe care unii îl speculează și este un fenomen cu care ne luptăm, însă nu pot să spun că avem eficiență 100% și că nu scapă nimic necontrolat, pentru că când vorbim de o donație, când vorbim de trebuie să faci legătura cu cine îl primește. La fel, am creat un sistem de trasabilitate în momentul când imporți deșeuri în România, trebuie să ai legătura automată cu un reciclator. Dacă nu există această legătură, traficul este oprit și sunt și cazuri de transporturi care au fost respinse, n-au intrat în țară pentru că s-au controlat și n-au corespuns cerințelor legale”, a concluzionat Sorin Banciu.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: