VIDEO Ministrul Familiei anunță programe noi pentru creșterea natalității și suport pentru mamele tinere

sursa: captură de ecran

În cadrul emisiunii Puterea Știrilor, Natalia Intotero, ministrul Familiei, a oferit detalii despre programul național de fertilizare In vitro, care continuă să atragă un număr semnificativ de solicitanți. Până în prezent, au fost depuse peste 5.400 de dosare, iar 700 de vouchere au ajuns deja la beneficiari. De asemenea, au fost confirmate 156 de nașteri rezultate din acest program, subliniind impactul pozitiv al inițiativei.

„Până în momentul de față avem peste 5400 de dosare depuse. Avem 700 de vouchere care au ajuns deja la beneficiari. Avem de asemenea evaluate peste 3000 de dosare. Zilele acestea au plecat alte 900 de vouchere către beneficiarii care au fost declarați eligibili. Avem și 156 de nașteri confirmate. Atenție, nașteri confirmate în urma primei analize de sânge. Este un program benefic, un program  pe care dorim să îl continuăm. Am demarat deja demersurile pentru anul viitor pentru cadrul legislativ.

Urmează să îl definitivăm alături de domnul ministru Alexandru Rafila, căruia vreau să-i mulțumesc pentru toată susținerea. De asemenea încercăm să venim și cu alte programe prin care să stimulăm creșterea natalității, ca de exemplu un voucher, o susținere materială pentru femeile care își propun să fie mămici cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani. Deci este o stimulare a creșterii natalității în rândul mamelor tinere și de asemenea mai mult respect și facilități pentru femeile care au mai mult de trei copii”, a declarat Natalia Intotero.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: